Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Se extinde reţeaua de gaze naturale în localitățile aparținătoare Petrilei

Pentru localităţile aparţinătoare Petrilei, primarul orașului, Vasile Jurca anunţă că a fost semnat contractul de finanțare privind extinderea rețelei de gaze naturale în Jieț, Cimpa, Tirici și Răscoala.

Proiectul “Extindere rețele de gaze naturale în orașul Petrila și localitățile aparținătoare Jieț, Cimpa, Tirici și Răscoala” face parte din Programul național de Investiții “Anghel Saligny”, aprobat de Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației și de  Ministerul Energiei.

“Zilele trecute am semnat contractul de finanțare privind extinderea rețelei de gaze naturale pentru localitățile aparținătoare orașului Petrila: Jieț, Cimpa, Tirici și Răscoala. Este unul dintre obiectivele importante pe care mi le-am propus și acesta a primit girul finanțării de la bugetul de stat” a spus primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

Localităţile aparținătoare Petrilei mai au puţin de aşteptat

Oraşul Petrila beneficiază de un contract de finanțare nerambursabilă, cu o valoare alocată de 12 milioane de lei. “La momentul acesta putem vorbi despre ultima etapă în realizarea rețelei de distribuție a gazelor naturale, obiectiv care reprezintă o prioritate pentru mine, pentru creșterea nivelului de trai a tuturor cetățenilor din orașul Petrila, incluziv dezvoltarea zonelor limitrofe”, a mai precizat primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Festivalul Seri de vară la muzeu îi aşteaptă pe timişoreni la Muzeul Apei între 18 și 20 august

Articolul următor
Acesta își propune să îmbunătățească politicile care sprijină inovarea și digitalizarea în companii și infrastructuri de sănătate care dezvoltă și oferă produse și servicii medicale destinate persoanelor în vârstă.

Digitalizarea serviciilor destinate seniorilor va fi promovată în Regiunea Nord-Vest

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share