Societatea clujeană de construcții a rămas în licitație alături de trei asocieri cu lideri din Constanța, Mureș și Franța.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că există patru oferte pentru proiectarea și reabilitarea podului pe Drumul Național 3 de la Basarabi, din comuna constănțeană Murfatlar. La CNAIR a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție a podului din județul Constanța.
Până la termenul limită au depus oferte patru operatori economici. Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj este singura candidată individuală. În cursă au rămas asocierile Autoprima Serv (Constanța) – Luconsa BM, Geiger Transilvania (Mureș) – Pod Proiect și Freyrom (Franța) – Procons Group – TQM Management.
Contractul de la Basarabi e estimat la 25 milioane lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile. Durata sa este de 15 de luni: 4 luni proiectarea, 11 luni execuția. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de 60 de luni.
În perioada următoare, comisia de evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în domeniul achizițiilor publice. Lucrările se vor face cu închiderea unei căi. Prețul ofertei are o pondere de 40% din totalul contractului. În prima parte a anului, CNAIR a derulat reparații și la Podul Ovidiu, de la intersecția Autostrăzii 4 cu DN 2A, în nordul Constanței.