Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Mobex Târgu Mureș se pregătește pentru demolare

Acesta va fi unul din subiectele de dezbatere ale Consiliului Municipal Târgu Mureș. Pe locul actualei fabrici Mobex se propune aprobării de săptămâna următoare un nou Plan Urbanistic Zonal, care conține un obiectiv de investiție. Este vorba despre proiectul Reconversie funcțională din zonă industrială în centru de cartier – construirea unui ansamblu rezidențial cu dotări aferente, echipamente publice, servicii de interes general.

Pe strada Căprioarei nr. 2 din Târgu Mureș și-a desfășurat activitatea fabrica de mobilă. Cu un istoric impresionant, transformată din ateliere de butoaie și tâmplărie, dulgherie, mobilier în fabrică de butoaie și întreprindere de prelucrare a lemnului (una din celebrele IPL-uri ale României), fabrica a fost și ea privatizată, în 1995. De atunci a produs mobilier de lux, exportând în multe țări ale lumii, dar mai ales în piața ex-sovietică, una care mai pune preț pe mobilierul din lemn masiv, lucrat cu gust, cu atenție la detalii, cu finisaje superioare.

Noile condiții ale pieței mondiale, dar mai ales ale celei naționale au condus o activitate industrială exemplară la momentul în care se va decide oportunitatea demolării clădirii și înlocuirea ei cu un obiectiv nou. Desigur, nu unul productiv. Datele financiare vorbesc de la sine. Potrivit analizei făcute de cotidianul Zi de Zi de Mureș, compania a înregistrat pierderi nete de 2,4 milioane de euro în perioada 2016-2023.

Ce se întâmplă cu Mobex?

Miercuri, 25 octombrie, conducerea companiei SC Mobex SA Târgu Mureș a informat, prin intermediul unui anunț de presă, că dezbaterea publică a documentației preliminare va avea loc în data de 3 noiembrie 2023, de la ora 14.00, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Mureș.

În PUZ-ul propus dezbaterii publice este descris conținutul obiectivului care va înlocui, în cazul unui aviz favorabil, incinta li clădirile aferente Mobex.

„Cu excepţia scuarului de la intersecţia străzilor: Căprioarei, Livezii şi aleea lui Gavrilă, şi a clădirilor care constituie scuarul, se propune desfiinţarea tuturor clădirilor industriale şi depozitare din incintă. Se propune crearea unui nou centru de cartier, cu o dominantă rezidenţială, constând din clădiri medii şi înalte cu funcţiuni mixte de: locuire colectivă, servicii, birouri; clădiri cu destinatie turistică şi funcţiuni complementare; un centru comercial; dotări publice: grădiniţă/ creșă şi spaţii generoase verzi cu terenuri de sport şi joacă. Funcţiunile propuse se vor grupa în trei subzone urbanistice, delimitate de reţeaua stradală existentă şi completată, respectiv de o stradă nouă, creată în zona centrală a incintei. Scopul investiţiei este crearea unei zone atractive pentru locuire, petrecerea timpului liber, completarea dotărilor publice, crearea de dotări comerciale şi servici, ori a unui mediu de lucru (birouri) atractiv”.

Tot  din acest PUZ aflăm suprafaţa totală de intervenţie pentru lucrare. Aceasta va avea, conform documentaţiei topografice,  92541,65 de mp.

După dispariția clădirii va rămâne doar mobilierul realizat aici, care va mai da încă multă vreme farmec multor spații pline de viață.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Gala Excelența în Business a premiat campionii economiei românești

Articolul următor

CNAS promite optimizarea cantractărilor și a decontării serviciilor medicale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share