Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Apă Canal Sibiu, sediu nou de 4 milioane euro

Machetă pentru noul sediu Apă Canal Sibu

Operatorul regional de apă și canalizare investește 4 milioane de euro din bugetul propriu. Valoarea proiectului reprezintă 75% din bugetul propriu de investiții pe 2022. Contractul a fost semnat cu asocierea de firme sibiene alcătuită din Paconstruct SRL, Instal Grup SRL și Energo STAR SRL.  

Apă Canal Sibiu, operatorul regional care deservește județul Sibiu și localități din județul Brașov, se pregătește pentru demararea proiectului de 4 milioane de euro. Reprezintă una dintre cele mai mari investiții realizate din bugetul propriu. De altfel, valoarea proiectului reprezintă aproximativ 75% din valoarea cumulată a investițiilor realizate din fonduri proprii pe anul 2022.

Asocierea de firme Paconstruct SRL, Instal Grup SRL și Energo STAR SRL este câștigătoarea proiectului de lucrări.

„Valoarea contractului este de aproximativ 4 milioane euro și în total vor fi construite 5 corpuri de clădire.  Pentru cel de al șaselea corp, amplasat în aceeași locație, se află în evaluare o investiție derulată din fonduri europene, care se referă la laboratorul central de analize apă potabilă și uzată, laborator lucrativ ce va fi dotat cu aparatură de ultimă generație,” declară ing. Vasile Maier, Director General Apă Canal Sibiu.
Vasile Maier, director general Apă Canal Sibiu

În ce vor fi investiți cei 4 milioane de euro

Pe măsură ce activitatea operatorului regional se dezvoltă a apărut necesitatea unui spațiu nou, atât pentru cei aproape 700 de angajați, cât și pentru autospecialele de ultimă generație, achiziționate in ultimii 10 ani.

În prezent, compania de apă și canalizare a Sibiului funcționează pe strada Eschil, într-o zonă dens populată, de case și blocuri.

În baza contractului vor fi realizate pe amplasamentul de pe strada Turda, Nr. 40, un Corp Administrativ (P+2+Er) destinat birourilor, vestiarelor moderne și a unei săli de ședințe, un atelier de prefabricate, padocuri pentru agregate, dar și spații pentru producție și depozitare, precum atelierul de reparații verificare contoare de apă sau laboratorul metrologic.

Foarte importante sunt și cele 12 locuri, care vor fi amenajate drept garaje închise, destinate mașinilor de intervenție în sistemele de apă și canalizare.

Contractul vizează și amenajarea curții, inclusiv 222 locuri de parcare exterioară, iluminatul perimetral și în incintă.

Apă Canal Sibiu va produce energie verde

Sediul companiei de apă va deveni sustenabil prin realizarea instalației de producere a energiei verzi, care implică amplasarea pe acoperișul clădirilor tehnologice a unui număr de 150 panouri fotovoltaice, având o putere electrică instalată de peste 63 KW.

„Pe măsură ce creștem, începem să deranjăm zona locativă, suntem înconjurați totuși de blocuri și case. Pe urmă și accesul este dificil, mai ales pentru autospecialele noastre. Am vrut să mergem într-o zonă industrială, acolo unde este locul mașinilor tehnologice și de producție, alături de partea de agregate de care avem nevoie în munca de zi cu zi. Este obligatoriu să modernizăm sediul, să îl aducem în timpurile noastre – gândiți-vă că o parte din clădirile de birouri actuale au peste o sută de ani și au fost amenajate pe spațiile unor foste grajduri! Oricât am investit noi în amenajarea lor constantă, nu se pot compara cu o clădire nouă de birouri. Și asta vrem să facem pe strada Turda,” a explicat Vasile Maier, Director General Apă Canal Sibiu.

Companiile câștigătoare au la dispoziție 36 de luni pentru realizarea lucrărilor prevăzute în contract.

Sursă foto – Apă Canal Sibiu

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Liber pe autostradă între Cluj și Mureș. Cum se circulă pe noul tronson din A3

Articolul următor

Independența Sibiu: reabilitarea platformei industriale de 1,5 milioane €

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share