Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Contract semnat pentru lotul de autostradă Târgu Mureș – Miercurea Nirajului

Contractul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii de autostradă Târgu Mureş – Miercurea Nirajului, parte a A8 (Autostrada Unirii), a fost semnat, vineri, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Constructorul turc Nurol Insaat Ve Ticaret AS, cel care a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi construirea lotului Târgu Mureş – Miercurea Nirajului, primul lot al Autostrăzii Unirii A8, se va ocupa de tronsonul Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi are la dispoziţie 2,46 miliarde de lei (fără TVA), respectiv 30 de luni pentru a finaliza lucrările, dintre care şase luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţie

Pe traseul acestei secţiuni, de 24,4 km, urmează să fie construite inclusiv 36 de poduri, pasaje şi viaducte.

“E important de precizat că acest contract, aşa, la nivel simbolic dacă vreţi să acceptaţi această formulare, este ultimul contract finanţat prin PNRR al CNAIR. Deci, cu această ocazie, noi am închis toate contractele şi le avem semnate. Suntem în faza de execuţie la toate contractele finanţate prin PNRR, Ministerul Transporturilor având cea mai mare alocare bugetară din PNRR. E e o treabă care merită a fi spusă. Îi felicit pe cei de la CNAIR. Aşa cum bine ştiţi, cei de la CFR au terminat de anul trecut şi au semnat toate contractele. Avem 18 contracte pe rutier prin PNRR şi azi, cum spuneam, se semnează ultimul. Valoarea adunată a celor 18 contracte este de 27,7 miliarde de lei, fără TVA, şi totalul de kilometri undeva la 410 – 412 km de autostradă. Am făcut aceste precizări, fiindcă marcăm acest final de etapă, dar partea importantă de acum încolo vine”, a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă prilejuită de semnarea contractului.

Secţiunea Târgu Mureş – Miercurea Nirajului (24,4 km) este una dintre cele trei porţiuni ale autostrăzii Târgu Mureş – Târgu Neamţ (211,1 km), alături de secţiunea Miercurea Nirajului – Leghin (156,8 km) şi secţiunea Leghin – Târgu Neamţ (29,9 km). Toate cele trei porţiuni fac parte din Autostrada Moldovei – A8.

Finanţarea secţiunii Târgu Mureş – Miercurea Nirajului se face prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Autostrada Unirii A8 va avea o lungime de peste 304 km (de la Târgu Mureş la Ungheni) şi va asigura legătura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, pentru a cărui proiectare şi execuţie a fost deja lansată licitaţia.

În prezent, sunt semnate toate cele 18 proiecte, în lungime de 412,46 km, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), cu o valoare însumată de 27,7 miliarde lei (fără TVA). Pe listă se află: Autostrada Transilvania – Secţiunile Nădăşelu – Mihăieşti, Mihăieşti – Zimbor şi Zimbor – Poarta Sălajului; A7 (Autostrada Moldovei) – toate cele 13 loturi cuprinse între Ploieşti şi Paşcani; A1 (Autostrada Lugoj – Deva) – Secţiunea E (secţiunea cu tuneluri) şi secţiunea D; A8 (Autostrada Unirii) – secţiunile Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi Leghin -Târgu Neamţ.

Ministrul Transporturilor a anunţat, tot vineri, lansarea în licitaţie a contractului pentru execuţia Drumului Expres Arad – Oradea (120,47 km). Astfel, contractele pentru construcţia celor trei loturi ale acestui drum de mare viteză au o valoare totală estimată de 8,5 miliarde de lei (fără TVA): Lotul 1 (33,7 km) – la care se adaugă drumul de legătură dintre DN 79 şi Salonta (5,3 km); Lotul 2 (39,7 km) – la care se adaugă drumul de legatură până la graniţa cu Ungaria (10 km); Lotul 3 (47,07 km) – la care se adaugă drumul de legatură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km).

Potrivit oficialului, construcţia este finanţată prin Programul Transport 2021-2027, iar fiecare contract trebuie finalizat în maximum 24 de luni. Contractul prevede şi construcţia a 12 noduri rutiere, patru Centre de Întreţinere şi Coordonare şi 86 de poduri şi pasaje.
Drumul Expres Arad – Oradea face parte din coridorul rutier care va asigura conexiunea între Marea Baltică – Marea Neagră şi Marea Egee, proiect al Uniunii Europene, stabilit prin Iniţiativa celor Trei Mări.

La rândul său, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a punctat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Drumul Expres Arad – Oradea este parte a ViaCarpatia, o şosea de mare viteză care urmează să asigure conexiunea între Lituania (Klaipeda) şi Grecia (Salonic), prin Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria.

“Am transmis către ANAP documentaţiile de atribuire pentru lansarea procedurilor de achiziţie publică pentru construcţia acestui Drum Expres în lungime totală de 120,47 km. Valoarea totală estimată a acestor contracte este de aproximativ 8,5 miliarde lei, fără TVA. Sursa de finanţare este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile – Programul Transport (PT) 2021-2027”, a menţionat şeful CNAIR.

Acesta a adăugat că antreprenorii vor trebui să finalizeze lucrările de construcţie în 24 de luni de la Ordinul de începere a lucrărilor.

(www.agerpres.ro)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Modernizarea drumului DJ 106 B, acces mai rapid către Aeroportul Internațional Sibiu

Articolul următor

Cei mai mari fermieri din Bihor, prezenți la Simpozionul BASF de la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share