Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proiect de peste 400.000 de euro pentru energie verde la Pecica, județul Arad

Primăria Pecica urmează să semneze un contract în valoare de 1,979 milioane de lei (aproximativ 401.000 euro), cu Administrația Fondului de Mediu.

Din acești bani vor fi instalate panouri solare pe mai multe clădiri publice din orașul Pecica



„Montăm panouri solare pe un un număr de 12 clădiri publice, pentru a produce energie electrică din surse regenerabile: pe sediul Primăriei, cel al Evidenţei Populaţiei, al clădirii principale a Şcolii Gimnaziale nr. 2, pe policlinică, pe Grădiniţa PP2 (Muştra), pe blocul ANL, pe garajele de la IRIL, pe Casa de Cultură «Doru Ioan Petescu», pe clădirea principală a Liceului Teoretic «Gheoghe Lazăr», pe garajele din zona Juncanu şi pe grădiniţa din Sederhat”, a precizat Petru Antal, primarul orașului Pecica.

Curentul electric obţinut, în mod gratuit, va fi folosit pentru alimentarea a 33 de stații noi de încărcare a vehiculelor electrice, cu putere normală, înființate în vecinătatea acestor imobile.

Devenind astfel prosumatori, producţia fiind considerabil mai mare decât consumul staţiilor de încărcare. Energia electrică ce nu se folosește, se introduce în sistem şi se scade din consumul clădirilor publice, rezultând o economie semnificativă la factura de curent.

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Polivalenta turdeană are un regim de înălțime cu două etaje, suprafață construită de 5.460 mp și desfășurată de 12.793 mp, conform Antreprizei de Construcții și Instalații (ACI) Cluj.

ACI Cluj a trecut de recepția de la Sala Polivalentă Turda Arena

Articolul următor
Vicepreședinții Consiliului Județean (CJ) Cluj, Marius Mînzat și Istvan Vakar, au primit vizita unei delegații oficiale chineze din provincia înfrățită Shandong, din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai guvernului provinciei.

Chinezii din Shandong, invitați să investească în județul Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Atlàss Experience by Ramada Sibiu

O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Atlàss Experience by Ramada Sibiu

O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share