Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Președintele NTT DATA Romania, doctor honoris causa la Sibiu

Daniel Metz, președintele companiei NTT DATA Romania, a primit titlul de doctor honoris causa al Academiei Forțelor Terestre (AFT) Sibiu.
Propunerea de acordare a titlului a venit din partea Consiliului de Administraţie şi a Senatului Universitar | Foto: AFT

Daniel Metz, președintele companiei NTT DATA Romania, a primit titlul de doctor honoris causa al Academiei Forțelor Terestre (AFT) Sibiu.

Distincția a fost înmânată oficialului NTT DATA, absolvent al AFT Nicolae Bălcescu. Ședinţa solemnă s-a derulat în aula instituției. Propunerea de a acordare a titlului a venit din partea Consiliului de Administraţie şi a Senatului Universitar al AFT Sibiu.

“Aceasta reprezintă un semn de recunoştinţă pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea antreprenoriatului și industriei IT din România. Dar şi la creşterea vizibilităţii instituţiei noastre în plan academic naţional şi internaţional”, conform conducerii instituției.

Predă la trei universități

Daniel Metz (foto stânga) a înființat în anul 2000 EBS Cluj, iar compania a avut parte de o creștere accelerată, atrăgând atenția grupului japonez NTT DATA. Efectivul a crescut de la 53 la 1.100 de angajați, În 2016, aceasta a devenit oficial NTT DATA Romania.

Compania are acum peste 2.000 de angajați, în Cluj, București, Sibiu, Timișoara, Brașov, Iași, Novi Sad (Serbia). În 2019, Metz a devenit membru al Societății Academice de Management din România, în 2020, membru extern al Institutului de Istorie George Barițiu.

Este membru în Consiliul Consultativ Strategic pe probleme socio-economice al rectorului UBB Cluj. În acest an a renunțat la funcția executivă în companie pentru cariera academică, Acum susține cursuri la UBB, Universitatea Națională de Apărare București și AFT.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Circuitele de turism în Sălaj revin după pandemie

Articolul următor

Câciu și Chesnoiu, în vizită la TeraSteel și TeraPlast. “Vom asigura un mediu sustenabil”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv care stagnează de două decenii.
Citeste mai mult

20 de ani pentru o groapă

Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Cluj vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share