OMV Petrom a inaugurat un centru modern de analize pentru controlul calităţii carburanţilor la rafinăria Petrobrazi, o investiţie în sumă de circa cinci milioane de euro, informează compania printr-un comunicat de presa.
‘Modernizarea centrului de analize amplasat la intrarea în rafinăria Petrobrazi a necesitat investiţii de aproximativ 5 milioane de euro, inclusiv pentru relocarea echipamentelor de laborator din clădirea veche’, se menţionează în comunicat.
Noul centru de analize dispune de trei laboratoare pentru produse petroliere, la care se adaugă un laborator de ape-mediu. În cadrul centrului de analize de la rafinăria Petrobrazi se testează în permanenţă cei mai importanţi parametri de calitate ai carburanţilor.
La centrul de analize de la Petrobrazi se efectuează anual circa 150.000 de teste. În cadrul laboratoarelor sunt testaţi cei mai importanţi parametri de calitate ai carburanţilor, precum cifra octanică în cazul benzinei, respectiv cifra cetanică în cazul motorinei. Aceşti parametri sunt cei care indică puterea pe care o transmit respectivii carburanţi motorului.
De asemenea, în cadrul centrului se efectuează şi teste ale cifrei octanice tip motor, care testează benzina în condiţii mai apropiate de cele din realitate. Alte teste de calitate a carburanţilor efectuate în cadrul laboratoarelor vizează verificarea conţinutului de apă, a conţinutului de sulf şi alte metale, gume, sau temperatura de filtrabilitate a motorinei – care arată temperaturile minime până la care motoarele diesel vor funcţiona fără nici o problemă.
După privatizare (2005-2016), investiţiile la rafinăria Petrobrazi au însumat 1,2 miliarde euro, din care circa 600 milioane euro au fost investiţi pentru programul de modernizare care s-a desfăşurat în perioada 2010-2014.
Cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual, Petrobrazi poate procesa întreaga producţie de ţiţei a OMV Petrom din România. Rafinăria Petrobrazi are în prezent un Indice Nelson (indicator folosit pentru a evalua complexitatea unei rafinării de petrol) de 11,5, cel mai mare din regiune, fiind capabilă să proceseze o gama variată de ţiţei.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane barili echivalent petrol în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere,
OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom. OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei noi expoziții temporare la…
26 aprilie 2024
Theodora Golf Club dă startul noului sezon fantastic de golf
Săptămână aceasta, între 22 și 26 aprilie 2024, cel mai mare resort de golf din România, Theodora Golf…
26 aprilie 2024