Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cartea cu vinuri românești care te scutește să mai cumperi alte cărți

“#Winelovers Guide Into Romanian Treasures” este titlul celei mai recente cărți (bilingve, în română și engleză) cu recomandări de vinuri. Volumul cuprinde peste 100 de etichete și reprezintă o premieră, fiind scrisă într-o manieră simplă, ușor de citit, de către 9 bloggeri și educatori din domeniul oenologic. Volumul a beneficiat de coordonarea singurei reviste de specialitate de la noi – Vinul.ro.

 

“Ghidul printre comorile românești” reprezintă, totodată, și “Premiile de excelență Vinul.Ro” 2018

 

Mirela Mateescu, Silvia Palașcă, Bogdan Caracaleanu, Bogdan Dobrițoiu, Laurențiu Horodnic, Iulian Grigorescu, Mihai Vasile și Răzvan Stoenescu semnează, alături de somelierul Sergiu Nedelea, cele 104 recomandări care constituie și lista “Premiilor de excelență Vinul.Ro”, eveniment de recunoaștere a valorilor oenologice românești care în 2018 a împlinit un deceniu de existență.

“Inițiind acest volum am dorit să ‘dăm ceva înapoi’ comunității iubitorilor de vinuri, la nașterea și creșterea căreia am avut și noi un rol. După ce am organizat primul concurs de vinuri (Premiile de excelență Vinul.Ro) în care bloggerii au fost invitați să jurizeze, după ce am ținut ani de-a rândul paginile revistei deschise pentru bloggerii de vin care au dorit să se exprime în formă tipărită, am considerat că și această inițiativă este un mod de a continua să fim relevanți și să ne implicăm în viața comunității de o manieră vizibilă și utilă”, a punctat Cezar Ioan, publisher Vinul.Ro.

“După 16 ani de când ne ocupăm cu promovarea culturii vinului, a sosit momentul în care numărul și priceperea pasionaților de vin de la noi din țară a crescut într-o asemenea măsură încât să poată coagula, ei înșiși, un catalog veritabil de recomandări sincere și competente în domeniu”, a mai declarat Cezar Ioan, fondatorul revistei.

“Semnatarii volumului au adăugat pasiunii suficientă experiență internă și internațională, dar și studii și certificări în domeniu, astfel încât acest proiect Vinul.Ro nu reprezintă decât un vehicul menit să ofere forță și vizibilitate ghidului scris de ei. Suntem bucuroși că acești autori de carte s-au educat în domeniu inclusiv ca urmare a eforturilor revistei noastre, iar prezența unui formator de somelieri – Sergiu Nedelea – printre semnatari constituie și ea o garanție suplimentară a valorii acestui volum”, a mai adăugat Cezar Ioan, care a și coordonat volumul.

 

#WineloversGuide Into Romanian Treasures”, bilingv și frumos ilustrat color, se adresează deopotrivă românilor și străinilor

 

Designerul Bogdan Anghel este, practic, cel de-al zecelea autor al volumului #Winelovers’ Guide Into Romanian Treasures, ilustrațiile sale originale dând frumusețe proiectului de prezentare a vinurilor românești. Cartea NU reprezintă un top, ci o selecție non-ierarhică de recomandări sincere și profesioniste.

După cum se arată și în Cuvântul înainte al cărții, publicarea acestui ghid reprezintă și o modalitate de conectare a României la mișcarea internațională “#Winelover” – o comunitate a pasionaților de pe toate continentele, care reunește peste 25.000 de iubitori de vin.

Vinul.Ro este singura revistă specializată în vinuri din România și s-a implicat permanent în promovarea valorilor românești din sfera oenologiei și gastronomiei, ca inițiator al mișcării culturale Revoluția Pleșcoi și al primului Congres Național pentru Gastronomia și Vinurile din România”, prin editarea volumului Romanian Gastronomy in the XXIst Century și prin multe alte acțiuni din domeniu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Top 10 exportatori de cereale din România

Articolul următor

2018, cel mai bun an pentru agricultura mureșeană din ultimii 10 ani

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share