Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primăria Arad vrea să revitalizeze zona comercială a Ștrandului Neptun

Primăria Arad, printr-un operator contractat în acest scop, a finalizat primele lucrări de cadastrare sistematică realizate în intravilanul municipiului, mai exact în zona Ștrandului Neptun.



Pe o suprafață de 140 ha au fost identificate 425 CF-uri, majoritatea fiind ale Municipiului Arad și Statului Român. În evidențele municipalității sunt 23 de contracte de concesiune și 280 de închiriere.

Până acum, în municipiul Arad nu s-au făcut astfel de lucrări în intravilan. Este prima lucrare de acest gen ca amploare și importanță. În acest moment avem toate CF-urile clare. Urmează ca din luna ianuarie a anului viitor să demarăm etapa a doua pe care am anunțat-o în urmă cu ceva timp, respectiv verificarea tuturor contractelor de concesiune și închiriere pentru a vedea legalitatea și conformitatea, astfel încât de anul viitor să avem o situație clară cu privire la dezvoltarea zonei comerciale, în special”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Lucrările de cadastrare sistematică au fost realizate în cadrul proiectului Servicii topo cadastrale pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică – sector 147 din cadrul UAT Arad”, proiect în valoare de 90.588 lei, finanțat de ANCPI prin Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O nouă promenadă pe malul Crișului Repede

Articolul următor

Cu tichetul de masă, la multiplexurile din Banat și Transilvania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share