Titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 pe care Timișoara l-a câștigat trebuie să îi aducă mult mai mulți turiști, iar sejururile lor să se extindă de la actualul turism de business la cel ”de plăcere”, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, Gabriela Petcana, membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România și organizator al dezbaterii cu tema ”Timișoara, destinație turistică 2021”.
”În momentul de față, în Timișoara se face mai mult turism de business, la fel cum se întâmplă în oricare dintre marile orașe ale lumii, hotelurile fiind pline de luni până vineri. Ne preocupă gradul de umplere a hotelurilor și în weekend și trebuie să facem în așa fel încât cel puțin turiștii care vin pentru business în Timișoara să facă și un pre-tour și un post-tour, să mai rămână puțin, să își mai aducă și însoțitori în Timișoara”, a afirmat Petcana.
Potrivit acesteia, în prezent în Timișoara există 90 de agenții de turism, care organizează mai ales călătorii în străinătate, în timp ce ”piața turistică de aici ar trebui promovată în străinătate”.
”Sunt mai multe strategii de promovare a turismului în Timișoara, iar municipalitatea a și adoptat din 2014 o strategie culturală, care are și componentă de turism, dar trebuie să ne focusăm mai mult acum, că avem și titlul de Capitală Culturală Europeană, care va atrage foarte mulți turiști, atâta timp cât ai foarte multe evenimente culturale, nu doar patrimoniul, care să însuflețească orașul”, a completat Gabriela Petcana.
Ea a menționat faptul că, la finalul dezbaterii, se vor trage concluziile și se va creiona o strategie pentru promovarea turismului în Timișoara 2021.
Pentru a dinamiza interesul tour-operatorilor români și străini față de tema principală a dezbaterii, în paralel cu aceasta are loc și Târgul de turism ”Vacanța”, cu 40 de standuri, care prezintă ofertele pentru apropiatul sezon estival.
Interesați au fost și operatorii din Ungaria, care au prezentat standuri cu oferte, cea mai căutată destinație fiind Morahalom, lângă Szeged, la circa 120 km de Timișoara.
Citește și:
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024