Rețeaua de sănătate REGINA MARIA începe anul 2017 sub semnul expansiunii, după ce, anul trecut, și-a mărit portofoliul cu șase centre medicale în Pitești, Craiova, Târgu-Mureș și Timișoara. Din acest an, furnizorul a început să activeze și pe piața serviciilor medicale private din Ploiești prin preluarea centrului Al-Medica Berlin și și-a extins portofoliul în București prin achiziționarea clinicii IXIA Medica, deservind o zonă importantă din estul orașului.
Capitala rămâne un centru de interes pentru deschiderea de noi unități. Astfel, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a inaugurat în luna februarie Policlinica Victoria (aflată în imediata apropiere a Pieței Victoria) și are în plan deschiderea unei noi unități medicale în Dorobanți. Cu aceste două noi lansări, furnizorul oferă o acoperire mai bună și pentru zona centrală a capitalei. Investiția totală depășește 2 milioane de euro și confirmă implicarea activă a Rețelei de sănătate REGINA MARIA în dezvoltarea sistemului medical la nivel național.
„2016 a fost, pentru REGINA MARIA, un an al tranzacțiilor. Doar prin intrarea în Rețea a Ponderas Academic Hospital am marcat una dintre cele mai importante astfel de tranzacții de pe piața serviciilor medicale private. În ultimii ani, REGINA MARIA a fost implicată în 13 tranzacții cu preluare integrală a altor jucători, precum și în 3 tranzacții care au vizat schimbarea acționariatului companiei – cele mai mari din piața serviciilor medicale. Cu toate acestea, punem în continuare accent pe calitate, nu pe cantitate. Ne alegem cu grijă achizițiile și partenerii, pentru că scopul nostru este de a ne menține leadership-ul pe zona de calitate a serviciilor și de a oferi același standard medical în toate locațiile noastre. Avem în continuare apetit pentru achiziții, ne uităm la mai multe deal-uri și suntem deschiși către alte oportunități de extindere. Analizăm toate posibilele achiziții cu cea mai mare seriozitate”, a declarat Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Citește și:
Fondatorul EBS a scos o carte despre antreprenoriat
Creatorul companiei informatice preluată de grupul japonez NTT și-a lansat volumul la Institutul de Istorie George Bariţiu (IIGB)…
6 mai 2024
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024
Se profilează hub-ul de cooperative agricole ale Ardealului
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (FCSC) Cluj și-a propus să facă o comuniune a celor mai performante grupări…
6 mai 2024
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024