Transilvania Train, primul tren turistic românesc, va porni la drum joi, din Gara Brașov, și va circula, în perioada 31 august – 3 septembrie 2017, pe ruta Brașov – Sighișoara – Mediaș – Alba Iulia – Sebeș – Sibiu – Făgăraș – Brașov.
Proiectul este realizat de către “câțiva tineri entuziaști”, în parteneriat cu CFR Călători, după modelul celebrului tren Orient Express.
Astfel, timp de 4 zile, participanții vor intra în atmosfera tradițiilor și obiceiurilor cu specific transilvănean, bucurându-se de activități recreative și educative unice, de la degustări de vin sau prânzuri câmpenești în regiuni cu încărcătură culturală, la diverse ateliere de lucru — arhitectura săsească, echitație, țiglărie etc.
Programul include și evenimente exclusiviste și rare, cum ar fi concertul de muzică clasică din Piața Mică din Sibiu sau concertul de orgă la Biserica Evanghelică din Sebeș.
Călătoria cu Orient Express-ul de România reprezintă, pentru cei care și-au rezervat deja bilete, un prilej ideal de socializare, o experiență unică de vacanță, reunite nu doar într-un clasic pachet turistic, ci și într-un un pachet cultural.
“Ne bucurăm să fim parteneri în acest proiect. Reprezintă o premieră feroviară pentru noi, realizată în integralitate de români, pentru români. Ne dorim cu toții cât mai multe asemenea proiecte, pentru că avem o țară frumoasă, cu oameni speciali și tradiții istorice care merită să fie explorate și cunoscute de cât mai mulți turiști din toata lumea”, a declarat Iosif Szentes, directorul General CFR Călători.
Citește și:
Uleiurile fără chimicale, în atenția bucătarilor Clujului
AgroTransilvania Cluster (ATC) a declanșat un program de stimulare a folosirii produselor locale de calitate în restaurante. La…
7 mai 2024
Leadershipul în marketing al Corteva în România, onorat la Gala Capital de Excelență în Management
Maria Cîrjă, Marketing Manager pentru România și Republica Moldova la Corteva, a fost onorată cu premiul „Cel mai…
7 mai 2024
Timișoara în top 5 destinații de city-break
Englezii de la cotidianul The Independent recomandă orașul de pe Bega pentru clădirile sale istorice, dar și pentru…
7 mai 2024
Au pornit lucrările la noua unitate de producție Deltamed
Producătorul clujean de vehicule pentru intervenție și-a propus să înceapă fabricația și în județul Alba. “Lucrările pentru amenajarea…
7 mai 2024
Viitorii businessmeni ai Clujului au vizitat berăriile Belgiei
Un grup de studenți europeni specializați în domeniul afacerilor a participat la Belgian Beer International Marketing Week (BBIMW).…
7 mai 2024
Indotek Group revitalizează Plaza M cu branduri emblematice, printr-o investiție de 16 milioane de euro
Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza M, centrul său…
7 mai 2024
Life Is Hard se vrea lider în distribuția de asigurări din Europa de Est
Compania clujeană listată pe Piața AeRO a Bursei de Valori București și-a propus noi obiective, cu prilejul a…
7 mai 2024
S-a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Ștei
Marți, 7 mai 2024, la Primăria Ștei a fost semnat contractul de execuție pentru Parcul de Specializare Inteligentă…
7 mai 2024