Karpaten Meat, compania care gestionează cel mai mare complex de ferme din județul Sibiu, are un nou acționar majoritar: fondul de investiții Agroinvest Plus. Acesta este condus de doi foști bancheri la Credit Suisse și a devenit unul dintre cei mai mari investitori în agricultura românească cu un portofoliu în România de peste 14.000 hectare de teren agricol.
Valoarea tranzacției a fost anunțată la 6 milioane de euro. Conform Profit.ro, fondul de investiții i-a scos astfel din afacere pe alți 8 acționari, firme conduse de oameni de afaceri germani sau elvețieni, arătând că aceștia i-au transmis din luna decembrie dorința de a-și vinde participația.
Contactați de turnulsfatului.ro, reprezentanții Karpaten Meat au declarat că atragerea unui fond de investiții în acționariat este o șansă de dezvoltare pentru toate fermele deținute în județul Sibiu și nu numai.
Noul acționar majoritar, fondul de investiții este condus de elvețianul Christof Arnold, fost executiv la compania de asigurări Axa Winterthur și la Credit Suisse, și Theo Häni, la rândul său fost bancher elvețian cu o carieră de 22 de ani la Credit Suisse.
Anul trecut, ferma a avut afaceri de 13,4 milioane lei și un profit net de 2,2 milioane lei.
Sursa foto: karpaten-meat.com
Citește și:
Cinci ofertanți pentru studierea șoselei de mare viteză Cluj – Dej
Trei asocieri și două companii independente vor să întocmească documentația pentru drumul de 75 km. “Au fost depuse…
29 aprilie 2024
Sălajul verifică fezabilitarea drumului expres spre Autostrada Transilvania
Proiectul șoselei de mare viteză către A3 a intrat în linie dreaptă, susțin reprezentanții forului județean. Consiliul Județean…
29 aprilie 2024
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat ediția a III-a a RESPO CITY
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat premiul cel mare, în valoare de 5.000 de euro, în…
29 aprilie 2024
Nou eșec al Clujului cu centura metropolitană. “Bihorul a avut 15 ofertanți”
Administrația municipală a consemnat a doua anulare a licitației pentru Centura Metropolitană Cluj-Napoca (CMC), fiind acuzată de ineficiență.…
29 aprilie 2024
Firma Habau va construi 134 km rețea de gaz în Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd
Luni, 29 aprilie 2024 a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului în vederea începerii…
29 aprilie 2024
Firmele lui Umbrărescu a ajuns la peste 80% cu realizarea Centurii Timișoara Sud
Stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud a depășit 80%. În prezent se lucrează la montarea panourilor fonoabsorbante,…
29 aprilie 2024
Control la service-urile auto din Cluj. Amenzi, avertismente și echipamente oprite
În perioada 23-26 aprilie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a verificat angajatorii care desfășoară activități de întreținere…
29 aprilie 2024
Încă un pasaj rutier subteran va fi realizat la Oradea cu finanțare europeană
Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a depus spre finanțare proiectul „Coridor de mobilitate…
29 aprilie 2024