Blocurile vor avea 26 de etaje şi o serie de terase circulabile, cu destinaţia de parcuri suspendate. Corpurile de clădire vor fi solidarizate la etajele 20-21 printr-un element de legătură pe al cărui acoperiş se va amenaja o terasă verde.
Potrivit aradon.ro, „Ansamblu rezidenţial cu funcţiuni complementare 2S+P+26E”. Aşa se numeşte cel mai proaspăt proiect imobiliar care va prinde viaţă pe malul Mureşului, în Micălaca 300. Mai exact, pe un teren viran de pe strada Nicolae Titulescu, situat în vecinătatea Carrefour Market (la sud), a bisericii ortodoxe, Oficiului de Cadastru şi blocului ARED (la vest).
E vorba de o suprafaţă de 9.288 de metri pătraţi, aria construită fiind de maximum 2.981 mp la parter, respectiv 1.200 mp la etajul 26. „Prin reducerea pe verticală a suprafeţei construite vor rezulta o serie de terase circulabile care vor avea destinaţia de parcuri suspendate, totalizând o suprafaţă de 2.585,25 mp. Astfel, pe lângă zonele verzi care se vor amenaja pe terenul rămas neconstruit şi care vor avea o suprafaţă de aproximativ 3.237,63 mp, acestea vor suplimenta suprafeţele de spaţii verzi într-un procent considerabil. Amenajarea spaţiilor verzi va cuprinde suprafeţe înierbate, plantări de flori, arbori şi arbuşti, fântâni arteziene, mobilier urban, sistem de iluminat”, se arată în Memoriul Tehnic.
Ansamblul rezidenţial va fi format din două corpuri de clădire 2S+P+26E care vor fi solidarizate la etajele 20-21 printr-un element de legătură ce va găzdui funcţiuni complementare, pe al cărui acoperiş se va amenaja o terasă verde. Cele două blocuri vor avea 348 de apartamente.
Toată suprafaţa de la parter (2.981 mp) va avea ca destinaţie spaţii comerciale şi funcţiuni complementare. Apartamentele se vor afla la etajele 1-8, 10-19 şi 22-26. Etajul 9 este rezervat unor săli de fitness, iar etajul 20 unor funcţiuni complementare. Peste etajul 26 va fi amenajată o terasă verde circulabilă cu caracter de belvedere.
„Această resuscitare urbană va avea un impact zonal şi general foarte mare, având şanse în mod normal să dezvolte o nouă abordare urbană care va fi preluată, implementată şi de către alţi dezvoltatori, precum şi – de ce nu? – de Consiliul Local Arad, ceea ce va conduce cu paşi siguri la o evoluţie urbană în municipiul Arad”, se arată în încheierea Memoriului Tehnic.
Beneficiarul investiţiei este SC Gemi Center SRL, firmă deţinută de omul de afaceri arădean Gheorghe Cosma. Compania a fost înfiinţată în anul 2002 şi are ca obiect de activitate „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. Gemi Center s-a dezvoltat de la un an la altul, în 2016 rulând afaceri de 15.951.571 de lei, în timp ce profitul net s-a ridicat la 1.328.162 de lei. Firma are 45 de angajaţi.
Citește și:
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024