Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primii 5 investitori aduc 6 mil. euro în Parcul Industrial Bistrița

Cinci companii au concesionat în total aproape 19.000 mp de teren în Parcul Industrial Bistrița Sud, promițând investiții de peste 6 milioane de euro și 198 de locuri de muncă. Aceste companii au participat la licitația publică organizată de administrația parcului în perioada 11 decembrie 2015 – 8 ianuarie 2016.

Până în data de 11 martie, o a doua licitație publică va fi desfășurată și alți investitori vor avea acces pe platforma industrială de lângă Bistrița.

Primele contracte au fost semnate în data de 13 ianuarie 2016, urmând ca, în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare a parcului industrial, parcelele de teren să fie dezmembrate, iar rezidenții să urmeze demersurile legale pentru obținerea autorizațiilor de construcție și realizarea propriu-zisă a halelor de producție.

Cel mai mare chiriaș, până în acest moment, este Wintercom – din domeniul injecțiilor de mase plastice, care a solicitat o parcelă de 6183 mp. Urmează compania Centana, care pe o suprafață de 4200 mp vrea să construiască o fabrică de procesare a laptelui și produselor lactate.

Cu parcele de 2800 mp s-au anunțat Roindra Cont (fabricare de structuri metalice), Datacor (fabricarea componentelor de comunicații) și Geto Dacia (fabricarea elementelor de tâmplărie pentru construcții autonome energetic).

În cifre exacte, suprafața totală de teren concesionată este de 18.783 mp, iar valoarea totală a investițiilor anunțate de cele cinci companii se ridică la 6.060.000 euro.

“Am semnat deja cele cinci contracte de superficie administrare și prestări servicii conexe. Prima licitație s-a dovedit un succes și la fel ne așteptăm și în cazul celei de-a doua. În paralel cu aceste licitații, continuăm și negocierile începute cu companii multinaționale pentru realizarea de investiții mari și obținerea de sprijin financiar nerambursabil sub forma ajutoarelor de stat și fonduri europene.

Există mari șanse să avem succes și pe această linie. Iată că munca noastră din ultimii ani nu a fost în zadar. Parcul Industrial Bistrița Sud este văzut ca o oportunitate de business și s-ar putea să încheiem anul 2016 cu toate parcelele concesionate. Din acest motiv, am pus deja pe tapet posibilitatea extinderii parcului”, a declarat Iulius Dumitru, managerul Parcului Industrial Bistrița Sud. Acesta spune că în incinta parcului va funcționa și un incubator de afaceri dotat cu o hală de microproducție.

Parcul Industrial Bistrița Sud – o investiție greenfield – se desfășoară pe o suprafață de 30 de hectare și este situat în extravilanul municipiul Bistrița, în localitatea componentă Sărata. Terenul este integral proprietatea municipiului Bistrița. Platforma industrială este destinată ramurilor industriale cu grad redus de poluare si cu tehnologii curate și moderne, ale căror activități sunt preponderent de producție și servicii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

„Drumul Sării”, noua atracţie turistică a Sovatei

Articolul următor

The woman 2016- succesul la feminin

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Hexing, investiție la Timișoara

Hexing Technologies Europe SRL, o filială a grupului chinez Hexing, va inaugura o fabrică în Timișoara I Industrial…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share