Producătorul național de gaze, Romgaz, a semnat două contracte în valoare totală de 4,5 milioane de lei cu Transgaz pentru transportul gazelor naturale, potrivit unui raport transmis de Romgaz Bursei de Valori București.
Primul contract, în valoare de 610.898 lei, prevede servicii lunare de transport în perioada 1 ianuarie 2017 — 1 februarie 2017. Al doilea, în valoare de 3,889 milioane de lei, a fost încheiat pentru servicii trimestriale de transport pentru intervalul 1 ianuarie — 1 aprilie 2017.
În cazul ambelor contracte, plata se va face la 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii.
“Aceste contracte au fost primite în formă semnată de la SNTGN Transgaz SA în data de 13 februarie 2017 și înregistrate de SNGN Romgaz SA cu nr. 4019 — Contractul lunar 51L/2016 și nr. 4020 — Contractul trimestrial 30-T/2016. Menționăm că solicitarea de rezervare de capacitate lunară și trimestrială a fost făcută în conformitate cu termenele și condițiile prevăzute de Codul rețelei (CR) pentru Sistemul Național de Transport al gazelor naturale”, se mai arată în raportul Romgaz.
Citește și:
DEER predă energetica viitoarelor generații
3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
25 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024
STIHL, ce va deschide o fabrică la Oradea, și-a prezentat bilanțul pe 2023 și strategia de viitor
Grupul STIHL, unul dintre cei mai mari producători de ferăstraie cu lanț și echipamente electrice pentru exterior, și-a…
23 aprilie 2024
Microhidrocentralele, producție eficientă și ecologică de energie
Noile microhidrocentrale compacte au limitat sau chiar anulat impactul negativ asupra mediului. O astfel de soluție a fost…
21 aprilie 2024
Hidroelectrica și Masdar (EAU) extind acordul de colaborare
O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru a…
18 aprilie 2024
Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe
Aproape jumătate dintre români preferă temperatura în locuințe între 22 și 24°C, și chiar peste; Peste 40% și-au…
18 aprilie 2024
Delgaz Grid investește peste 24 milioane de lei în 14 localități mureșene
Un număr de 20 proiecte de investiții în distribuția de gaze naturale, a căror valoare totală este de…
17 aprilie 2024