Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Hidroelectrica și Masdar (EAU) extind acordul de colaborare

O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru a Guvernului României în Emiratele Arabe Unite, care are loc în perioada 17-19 aprilie 2024.

În contextul acestei vizite, Hidroelectrica și Masdar au agreat să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată astfel încât acesta să includă realizarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore și flotante, precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusivitate tehnologică, pentru o perioadă de 3 ani.

În ceea ce privește colaborarea exclusivă, aceasta poate fi prelungită pentru o perioadă suplimentară de încă 3 ani, în condițiile în care societatea mixtă a propus pe parcursul primei perioade de 3 ani spre aprobare Board-ului, pentru faza FID, investiții cumulative de  2.000  de MW (proiecte greenfield sau brownfield) și părțile au agreat condițiile extinerii exclusivității pentru o nouă perioadă. De asemenea, părțile au fost de acord că prin intermediul JVC pot explora oportunități de business și în alte tehnologii (eoliene onshore și pe off-shore) sau în alte zone geografice (în afara României,  de ex.), deciziile în acest sens urmând a fi luate pentru fiecare caz în parte. Documentul este semnat sub rezerva obținerii aprobărilor interne ulterioare din partea ambelor companii, Hidroelectrica și Masdar, pe textul final al Acordului Acționarilor (Shareholder Agreement – SHA), care vor include și aceste propuneri.

Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, a dorit să sublinieze importanța economică a consolidării relațiilor dintre România și Emiratele Arabe Unite, în special în domeniul energetic: “Vizita în Emiratele Arabe Unite reprezintă o oportunitate extrem de importantă pentru promovarea cooperării economice și a investițiilor între cele două țări. Semnarea actului de extindere a acordului de anul trecut cu Masdar demonstrează angajamentul nostru comun pentru promovarea sustenabilității și a diversificării sursei de energie în România. Suntem hotărâți să continuăm și să consolidăm colaborarea cu Masdar pentru dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile în țara noastră. În aceste momente ne focusăm pe finalizarea negocierilor pentru Acordul Acționarilor (Shareholder Agreement –SHA) la societatea mixtă ce urmează a fi înființată de cei doi parteneri, Hidro și Masdar, în cote egale. Ne-am propus ca prima investiție realizată de noua societate să fie un proiect pilot de montare de panouri fotovoltaice plutitoare pe șapte lacuri de acumulare de pe Oltul mijlociu și Inferior.

Reamintim că Hidroelectrica a semnat în martie anul trecut un acord cu Masdar pentru dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile în România. Controlat de Abu Dhabi National Oil Company, Abu Dhabi National Energy Company PJSC (TAQA) și Mubadala Investment Company, Masdar este unul dintre liderii mondiali în dezvoltarea și investițiile în proiecte de energie regenerabilă. Compania a investit peste 20 de miliarde de dolari în capacități regenerabile la nivel global, cu o putere instalată de aproape 15.000 MW, în operare și în dezvoltare.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe

Articolul următor

Visul japonez al Profesorului Rodica Frențiu 路貞香

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Ne dorim să fim punctul de contact pentru toți cei care vor să facă transformarea digitală – care este un drum lung și dificil, dar și să găsim cele mai bune servicii pentru a facilita acest proces”, a rezumat coordonatorul The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster (TITC).
Citeste mai mult

“Bursa digitală” a Clujului

Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share