Enel România anunţă lansarea celei de-a XI-a ediţii a competiţiei naţionale PlayEnergy, un proiect educational dedicat şcolilor gimnaziale şi liceelor, având ca obiectiv promovarea cunoştinţelor despre energie prin metode de învăţare inteligente şi creative. Profesorii ciclurilor gimnaziale şi liceale pot înscrie proiectele de participare la competiţie până în luna octombrie 2017.
“Suntem onoraţi să anunţăm cea de-a XI-a ediţie a programului educaţional PlayEnergy, întrucât preţuim cu adevărat contribuţia pe care o aduc şcolile şi tinerele generaţii. Tinerii au puterea de a crea o societate mai bună şi mai inteligentă. Aceasta este raţiunea din spatele programului PlayEnergy: împreună cu şcolile şi cu profesorii, încurajăm copiii şi adolescenţii să dea frâu liber energiei lor pozitive şi să creeze un viitor mai bun, bazat pe implicare şi sustenabilitate”, a declarat Georgios Stassis, Country Manager al Enel în România.
PlayEnergy este programul educațional internațional al Grupului Enel care are drept scop informarea și creșterea gradului de conștientizare cu privire la domeniul complex al energiei în rândurile generațiilor tinere. Tema din acest an este „Eliberează-ţi energia!”, iar proiectele participante pot aborda subiecte precum: Eficienţă, Colaborare, Inovaţie, Tehnologie şi Accesibilitate.
Se pot înscrie în competiţie şcoli gimnaziale și licee atât din cele trei zone deservite de către Enel, cât şi din zone în care acesta nu este un furnizor tradiţional. Astfel, competiţia este deschisă şcolilor şi liceelor din următoarele oraşe: București, Ilfov, Giurgiu, Arad, Caraș Severin, Hunedoara, Timiș, Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea, Dolj, Prahova, Bacău, Argeș, Bihor, Brașov, Cluj, Galați, Brăila şi Iași.
Pentru a participa, profesorii trebuie să formeze și să coordoneze o echipă de maximum 5 elevi din aceeași etapă de studiu (gimnaziu sau liceu). Proiectele pot fi realizate în orice tip de format, de la prezentare power point, până la aplicaţii practice sau experimente. Anul acesta, cadrele didactice şi elevii pot descărca gratuit kit-ul PlayEnergy 2017 de pe secţiunea dedicată PlayEnergy a site-ului www.enel.ro . Kit-ul cuprinde o serie de materiale, care includ informații cu privire la resursele energetice, experimente și inovații la nivel mondial, cu exerciții și sugestii pentru proiecte. Participanţii pot accesa şi site-ul http://playenergy.enel.com, care este disponibil în toate limbile țărilor participante: acesta este un instrument esențial pentru conectarea claselor implicate în proiect, unde profesorii şi elevii pot găsi, printre altele, materiale educaționale, conținuturi multimedia, jocuri și experimente interactive.
Termenul limită de înscriere a proiectelor în competiție este 10 octombrie 2017. După înregistrare, proiectele vor intra în etapa de selecţie regională. Pentru fiecare regiune, un juriu format din experți va selecta primele trei echipe pentru fiecare ciclu de învăţământ (3 proiecte pentru gimnaziu, 3 pentru licee), pe baza mai multor criterii, cum ar fi relevanța pentru temă, creativitatea, originalitatea. Juriul regional poate oferi, de asemenea, premii speciale, care să permită accesul la selecția la nivel național.
În cea de-a doua etapă a fazei de jurizare, un juriu național va selecta, dintre toate proiectele de la nivel regional, primele trei echipe pentru fiecare ciclu de învăţământ, pe baza acelorași criterii. Câștigătorii, atât profesori, cât și elevi, precum și instituția pe care o reprezintă, vor primi sponsorizări pentru susţinerea inovaţiei şi echipamente tehnice de ultimă generaţie, în cadrul unei gale ce va avea loc în luna octombrie.
Citește și:
Parteneriatul de 145 de ani dintre România și Germania, celebrat la Berlin prin cultură, dialog și cooperare
Corespondență de la Berlin - GALERIE FOTO. Transilvania Business, partener media pentru seria de evenimente diplomatice, culturale și economice între România și Germania.
6 noiembrie 2025
Primul festival în bijuteria de la Colina
Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
3 noiembrie 2025
România și Germania – 145 de ani de parteneriat solid bazat pe încredere, valori comune și viziune europeană
Citește interviul acordat de E.S. doamna Adriana-Loreta Stănescu, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania, publicației Transilvania Business
3 noiembrie 2025
Sărbătorirea la Sibiu a Zilei Naționale a Republicii Austria
În data de 29 octombrie 2025 a fost organizată la Sibiu o recepție oficială, oferită de Excelența Sa,…
2 noiembrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Transylvanian Grand Prix 2025 – la un pas de primul titlu mondial al României la Adulți Standard
Sibiul devine, în acest weekend, capitala mondială a dansului sportiv. În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2025, Sala…
31 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
Investiții
Transilvania, laboratorul cooperării româno-germane: între industrie, inovație și încredere
„Investițiile germane din România continuă să crească, chiar dacă în Germania unele scad. Vedem exemple ca Bosch, Continental sau Star Transmission la Sebeș – cea mai performantă unitate de producție a grupului Daimler din afara Germaniei”, Wolfgang Köber, președintele Clubului Economic German Transilvania.
4 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România
Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Infrastructură
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Turism
Parteneriatul de 145 de ani dintre România și Germania, celebrat la Berlin prin cultură, dialog și cooperare
Corespondență de la Berlin - GALERIE FOTO. Transilvania Business, partener media pentru seria de evenimente diplomatice, culturale și economice între România și Germania.
6 noiembrie 2025
Bucharest hosts international hospitality experts at INVEST Summit 2025
INVEST Summit 2025, taking place on November 19–20 at the Radisson Blu Hotel, Bucharest, marks a new milestone…
5 noiembrie 2025
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…
31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Educație
BMW și UBB au inaugurat Science Cafe la Cluj
Hubul din incinta companiei TechWorks România a grupului german este un spațiu de 100 mp conceput pentru a…
5 noiembrie 2025
Accelerator Imobiliar vine la Cluj! Know-how, lideri și networking, 20 noiembrie
Pe 20 noiembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Acceleratorului Imobiliar, un eveniment de referință pentru…
5 noiembrie 2025
“Creierele” Clujului s-au întors acasă. Magnetul Smart Diaspora
1.000 de români din elitele cercetării mondiale participă la evenimentul organizat de Uniunea Universităților Clujene (UUC) ce transformă…
4 noiembrie 2025
Autoworld – Audi va finanța infrastructura și evenimentele Universității Babeș-Bolyai
Protocolul prevede că studenții vor face vizite de studiu și stagii de practică la punctele de lucru ale…
4 noiembrie 2025
Empower Tech revine cu cea de-a doua ediție pe 18 noiembrie în București
După succesul primei ediții, Empower Tech revine cu o nouă doză de energie, viziune și inspirație. Pe 18…
4 noiembrie 2025
Primul festival în bijuteria de la Colina
Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
3 noiembrie 2025
Resursele valoroase ale Regiunii Nord-Vest, în atenția inginerilor din România
Asociația Generală a Inginerilor din România a organizat în parteneriat cu Centrul Universitar Nord (CUN) Baia Mare –…