Spiritul Universității de Vest din Timișoara a fost și este unul al performanței și al excelenței, fiind transmis de la o generație la alta de oamenii care, prin activitatea lor, au contribuit la prestigiul instituției.
În acest context, Universitatea a lansat, luni seara, comunitatea UVTerra la nivelul Bucureștiului, un eveniment prin care instituția dorește să-și arate aprecierea față de absolvenții și partenerii din mediul academic de cercetare și din mediul socio-economic, fiind conștienți de faptul că prestigiul universității depinde în mare măsură de aceștia.
Evenimentul a avut loc în București, la Biblioteca Centrală Universitară, și a adus împreună absolvenți și personalități apropiate Universității. Dintre aceștia, menționăm pe: Mariana Gheorghe (CEO OMV – Petrom), Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Dumitru Prunariu (membru de onoare al Academiei Române), Nicolae Zamfir (membru al Academiei Române, Director General al IFIN – HH), Laurențiu Ștefan (Consilier Prezidențial), binecunoscuta artistă Andra, realizatoarea TV Amalia Enache și criticul de film Irina Margareta Nistor.
„Noi la Timișoara suntem conștienți de un lucru: într-o globalizare a educației, miza este una internațională, nu una națională. Prezența noastră la București prin diverse proiecte dorim să reprezinte o injecție de forță, de parteneriate, de susținători care să ne fie aproape în drumul nostru spre vest, pentru că, dacă în jurul Clujului trasăm un cerc, suntem tot în România, ca bază de recrutare. Însă, în jurul Timișoarei putem trasa doar un semicerc pentru a rămâne în țară. Acest neajuns îl putem valorifica prin oportunitatea transcenderii acestui cerc dincolo de granițe. De aceea, ne dorim să fim pentru Balcanii de Vest o punte în domeniul educației. Ne dorim ca în următorii ani să devenim un pol de cyber security. Comprehensivitatea, complementaritatea Universității ne dă forță, pentru că în educație trebuie să existe cunoștințe interdisciplinare, nu doar foarte specializate”, a declarat în deschiderea evenimentului rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
„Îmi face o deosebită plăcere să mă adresez dumneavoastră în calitate de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Este o onoare deosebită pentru mine să dețin acest titlu și am acceptat să fiu alături de Universitate pentru că în orice colaborare pe care am avut-o, responsabilii de la Timișoara au fost devotați și profesioniști în tot ceea ce fac. Sunt oameni responsabili. De asemenea, faptul că au acceptat o propunere venită din cadrul Universității de a acorda și o bursă de studii care să poarte numele meu în calitate de primul cosmonaut al României, și care este finanțată privat de o firmă puternică, constituie de asemenea un element în plus să colaborăm cu cei de la Timișoara”, a declarat Dumitru Prunariu în cadrul evenimentului.
„Universitatea este deosebit de puternică științific, academic, din punct de vedere al rețelelor de colaborarea pe care le-a construit, dar cred că ceea ce ne-a făcut pe toți cei care suntem aici, să fim aici, este mai degrabă sentimentul de cultură, de apartenență la comunitatea academică”, a declarat Ligia Deca, Consilier de Stat.
„Societatea noastră are nevoie de o scară adevărată de valori. Am simțit că toate acele valori în care credeam le regăsesc la Timișoara și le regăsesc aici, pentru că Timișoara este în această seară aici. E vorba de deschidere, de competiție, performanță, merit, dialog, de acceptare a celuilalt, foarte multe lucruri care sunt prinse în același loc, de aceea am fost extrem de onorat că s-a materializat acest proiect al meu de a deveni titular cu acte în regulă al Universității”, a declarat Laurențiu Ștefan, Consilier Prezidențial.
Absolvenții UVT, indiferent de anul finalizării studiilor, beneficiază de o platformă online dedicată, intitulată sugestiv UVTerra, prin intermediul căreia intră în contact cu colegii lor din întreaga lume, promovează evenimente profesionale, oportunități de locuri de muncă, reuniuni aniversare sau chiar inițiative antreprenoriale. Platforma poate fi accesată de orice absolvent al Universității de Vest din Timișoara la adresa uvterra.uvt.ro, urmând să fie lansată și o aplicație pentru telefonul mobil care să faciliteze comunicarea între membrii comunității.
Lansarea comunității absolvenților UVT din București vine după o serie întreagă de lansări, menționând aici evenimente similare în mai multe orașe din țară, dar și pe cel de la Vârșeț, Serbia.
Citește și:
Fermierii își sporesc în mod sustenabil productivitatea la porumb și floarea-soarelui cu ajutorul produselor biologice
Agricultura trece prin una dintre cele mai semnificative transformări din ultimele decenii, pe măsură ce variabilitatea climatică continuă…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Spitalul roboților de la Cluj. “Vom concura cu orice țară din lume”
Noua unitate medicală publică va fi axată pe chirurgia minim invazivă, efectuată cu ajutorul tehnologiei – proiect în…
3 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
RebelDot își face debutul în Formula 1
Dezvoltatorul de software din Cluj clasat în top 1% al companiilor tehnologice globale în funcție de satisfacția clienților…
3 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Investiții

Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Infrastructură
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Turism
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Educație
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Zi de Zi știri economice: