În ultimele zile ale anului trecut, Guvernul a publicat draftul unui proiect de lege care aprobă concesiunea perimetrului auro-cuprifer de la Rovina, judetul Hunedoara, pe 20 de ani, cu posibilitatea de prelungire succesivă de încă cinci ani, firmei Samax din Maramureş, scrie cotidianul.ro. Actul de concesiune fusese obţinut, încă din 2015, de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Acţionarul majoritar al acestei firme este compania canadiană Euro Sun Mining, fostă Carpathian Gold, deţinută, la rândul ei, de alte firme şi fonduri de investiţii, potrivit sursei citate.
Valoarea zăcămintelor ce se vor extrage la Rovina este estimată la peste 5 miliarde dolari, contravaloarea în preţuri de piaţă a 180 de tone de aur şi 400.000 de tone de cupru.
„Valoarea producţiei miniere estimată pe durata de concesiune de 20 de ani contractuali este de 3,697 miliarde dolari şi 1,77 miliarde dolari pentru minereuri neferoase, respectiv cupru“, se arată în textul de lege citat. Potrivit specialiştilor ANRM, redevenţele pe care statul român urmează a le încasa în următoarele două decenii, din această exploatare, sunt de 310 milioane dolari, adică 15,5 milioane dolari pe an, mai scrie sursa citată.
Pentru statul român, începerea exploatării aurului şi cuprului în Hunedoara este de bun augur.„Adoptarea prezentului act normativ va avea efect social pozitiv, cel puţin asupra forţei de muncă locale, care poate consta în angajarea de personal de specialitate în domeniul activităţilor de exploatare, conducând la creşterea veniturilor acestora“, se arată în documentul citat.
Zăcământul de la Rovina, Hunedoara, se desfăşoară pe o suprafaţă 94 de kilometri pătraţi şi se află la o distanţă de aproximativ 50 km de Roşia Montană şi la 20 de kilometri de Certej, unde alţi canadieni, Eldorado Gold, au în concesiune un perimetru aurifer. Geologii apreciază că acesta ar fi chiar mai important decât cel de la Roşia Montană, pentru că minereurile sunt mult mai uşor de separat de steril. La Rovina se găseşte un minereu aur-cupru de tip porphyry copper, adică mai uşor de exploatat prin metoda flotaţiei – o tehnologie care nu presupune cianurare.
Citește și:
Teatru documentar de Ziua Regalității, la ICR Londra
Institutul Cultural Român de la Londra își așteaptă publicul vineri, 10 mai 2024, de la ora 19:00, la…
10 mai 2024
First Officer Daiana Dajulescu: „S-ar putea să fim străini, dar pe acest zbor suntem o familie”
Când a urcat pentru prima dată la bordul unei aeronave, la 10 ani, Daiana Dajulescu spune că era…
9 mai 2024
Trenurile către Oradea vor concura mașinile de pe autostradă
Garniturile de tren de pe viitoarea linie electrificată vor putea atinge 160 km/h, peste viteza maximă legală pe…
9 mai 2024
Ovidiu Popescu, recrutat ca Partener și Lider al practicilor de energie și sustenabilitate în cadrul Deloitte
Deloitte România l-a recrutat pe Ovidiu Popescu în rolul de Partener și Lider al practicilor de sustenabilitate și…
9 mai 2024
Echipa „D’ale Porcului” din Bihor participă la GRILLFEST 2024
Echipa „D’ale Porcului” Bihor va (re)prezenta tradițiile ardelene ale preparării porcului la cel mai mare festival de BBQ…
9 mai 2024
BVB și BERD vor revizui codul de guvernanță corporativă al pieței din România
Bursa de Valori București (BVB) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) vor colabora pentru a revizui codul de guvernanță…
9 mai 2024
FOTO: ADR Centru, manifest pro-european de Ziua Europei
În fiecare an de Ziua Europei, 9 mai, sărbătorim pacea și unitatea în Europa. După cel de-al doilea…
9 mai 2024
Provocare pentru Cluj. De la Silicon, la Hydrogen Valley
Municipalitatea și-a propus să construiască o uzină care să producă hidrogen – inclusiv din deșeuri – pentru trenul…
9 mai 2024