Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Plimbări gratuite pe râul Timiș, cu hidrobiciclete, catamaran și canoe – program transfrontalier din fonduri europene

Un program transfrontalier menit să revigoreze drumețiile pe uscat, dar și pe apă, pe râul Timiș, a adus laolaltă parteneri de la noi din țară, dar și din Serbia. Împreună au scris un program și au accesat fonduri europene pentru a dota comunitățile de pe malul Timișului cu facilități pentru turism.



 

Partea română, reprezentată prin Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul nostru alături de partenerii săi, Asociația Miltonia Timișoara au reușit deja să achiziționeze până acum 12 canoe moderne cu toate accesoriile necesare (cum ar fi vestele de salvare pentru ce ce nu știu prea bine să înoate) și 30 de hidrobiciclete (atât de copii cât și de adulți), potrivit banatulazi.ro.

Acestea vor fi încredințate primăriilor de pe malul Timișului și vor putea fi folosite în mod gratuit de cei ce se încumetă la excursii în acest areal mirific de luncă. În luna februarie va mai fi achiziționată o navă de tip catamaran pentru excursii pe luciul de apă al lacului Surduc. Din martie și aprilie va urma o nouă etapă ce constă în instalarea de mobilier urban în cele mai importante locuri de lângă ape. Acestea sunt băncuțe, umbrare, indicatoare cu date de orientare și hărți.

Pentru luna mai se anunță un mare spectacol nautic ce va consta într-o regată de cinci zile. Două pe teritoriul românesc și alte două pe teritoriul vecin. O zi va fi alocată trecerii frontierei.

Din luna iunie 2019, pe râul Timiș și în valea acestuia, de o parte și de alta a graniței cu Republica Serbia, turiștii se vor putea bucura de facilități de petrecere a timpului și de turism oferite prin intermediul proiectului european Eco Timiș – un nou produs turistic. Mai precis, turiștii din Timiș vor avea la dispoziție hidrobiciclete, canoe și un catamaran cu care vor putea descoperi obiective turistice din județ, vor putea admira păsări în Rezervația Satchinez și în Padurea Macedonia, unde vor fi amplasate două observatoare, iar în Valea Timișului vor putea face drumeții și plimbări cu bicicletele având ocazia să facă popas în locuri amenjate și marcate, în care vor fi amplasate bănci și umbrare, coșuri de gunoi și indicatoare pe trasee promovate prin intermediul mai multor materiale informative de tipul hărților, potrivit publicației citate.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Grupul german de electrocasnice de lux Miele deschide showroom la Oradea

Articolul următor

Au început lucrările la două noi parkinguri în Cluj Napoca. Investiție de 9,6 mil. euro pentru 666 locuri de parcare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share