Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Demersuri pentru cel mai aşteptat parc al Clujului

Exproprierile în vederea realizării celui mai aşteptat parc al Clujului ar urma să înceapă în 2019. Este vorba despre Parcul Est – Între Lacuri, propus de specialiști și societatea civilă încă din 2013 şi proiect câştigător în cadrul programului de Bugetare Participativă 2017.



„Anul acesta pot să vă spun că vom începe procedura despăgubirilor pentru realizarea Parcului Est. Adică acel parc important pe care clujenii îl aşteaptă, pe care l-am stabilit prin Plan Urbanistic General (PUG). Avem resurse financiare necesare puse în buget. Dacă va fi nevoie, la o rectificare bugetară vom extinde, dar vom începe procedurile legale care, repet, nu sunt uşoare, sunt complicate pentru că sunt proprietăţi private, care vor trebui să fie expropriate, dar care sunt cu regim de parc public şi care, repet, vor face parte din cel mai important parc viitor al oraşului, alături de Pădurea Clujenilor, proiect pe fonduri europene”, a declarat primarul Emil Boc, în cadrul şedinţei Consiliului Local de luni, 15 aprilie 2019, potrivit Ziua de Cluj.

În zona viitorul Parc Est – Între Lacuri, Primăria Cluj-Napoca doreşte să realizeze un aqua park şi o bază sportivă.

Aqua Park-ul va avea o suprafață construită de 20.900 de metri pătrați, iar partea exterioară va cuprinde bazine, spații verzi și alei pietonale desfășurate pe o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ce caută azi angajatorii de la tânăra generație?

Articolul următor

Dotări pe bani europeni pentru UPU a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” Timișoara

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
GESS
Citeste mai mult

AROBS cumpără GESS Engineering

Grupul clujean de tehnologie a anunțat achiziția companiei din Sibiu care dezvoltă și implementează soluții de testare, validare…
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share