Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Life Is Hard va cumpăra acțiuni la companii de digitalizare

Compania de soluții de software Life Is Hard (LIH) Florești țintește o capitalizare de 20 de milioane de euro în doi ani și are ca strategie achiziționarea de dețineri la firme cu competențe în zona de digitalizare.



“Ne vom menține focusul către creșterea valorii LIH și ne-am propus ca în 2021-2022 să investim în aceasta direcție, astfel încât 2022 să însemne o capitalizare bursieră de 100 milioane de lei. Pentru a ne atinge acest obiectiv, intenționăm să alocăm 10 milioane de euro pentru dețineri în companii noi, cu competențe complementare în zona de digitalizare.

Investiția o vom finanța prin mai multe mecanisme financiare, inclusiv emiterea de obligațiuni, încât să putem oferi acționarilor actuali posibilitatea de a participa în mod preferențial la aceste demersuri, iar beneficiile pe termen mediu și lung să fie o oportunitate pentru toți acționarii noștri”, susține directorul general Erik Barna (foto dreapta).

Raportul financiar pe anul trecut al companiei, publicat de Bursa de Valori București, consemnează că, deși contextul de piață a fost unul complex în 2020, industria IT a avut creșteri, iar vânzările LIH au urcat cu 34%, performanță obținută în condițiile în care activitatea echipei s-a desfășurat în sistem de telemuncă. Profit net anual a fost de 1,1 milioane de lei.

LIH a preluat, în cadrul unui proces de divizare parțială, activitatea de vânzare business-to-business a companiilor Active Power Solutions Cluj și Tree Comm Services Brăila. Anterior, LIH a finalizat achiziția a 40% din acțiunile Performia Finance, companie de servicii de contabilitate financiară. Principalii acționari ai LIH sunt Ioan Cătălin Chiș – 63,3689% și Erik Barna – 23,4243%.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Strabag, aproape de finalizarea unui tronson al Autostrăzii Transilvania

Articolul următor

Aeroportul din Cluj a pierdut 70% din vânzări în pandemie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share