Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TenarisSilcotub a oferit 260 de burse elevilor din șase licee tehnice în anul școlar 2021/2022

  • Programul Bursele TenarisSilcotub a ajuns la cea de-a șasea ediție

 Ca parte din strategia sa de susținere a învățământului tehnic, TenarisSilcotub a oferit în anul școlar 2021/2022, 260 de burse elevilor din 6 licee tehnice din România. Sprijinul financiar oferit elevilor se adaugă investițiilor realizate de companie de-a lungul anilor, incluzând  dotarea cu laboratoare a liceelor tehnice partenere, programe de instruire pentru profesori și programe de consiliere vocațională și practică pentru elevi, cu implicarea specialiștilor companiei.

Programul Bursele TenarisSilcotub pentru liceele tehnice, ajuns în acest an la cea de-a șasea ediție, constituie o componentă importantă a parteneriatului cu  șase licee tehnice din comunitățile în care compania își desfășoară activitatea. Cei 260 de elevi beneficiari ai programului Bursele TenarisSilcotub provind din județul Sălaj (colegiile tehnice ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău și “Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei, alături de liceele tehnologice “Octavian Goga” din Jibou și „Mihai Viteazu” din Zalău), Călărași (Liceul Danubius) și Câmpina (Liceul Energetic). Fiecare elev a primit o bursă în valoare de 2.000 de lei, după un proces de selecție temeinic, proces în care au contat atât rezultatele școlare cât și competențele tinerilor liceeni.

„Programul de burse TenarisSilcotub, deja un program cu tradiție, validează prin procesul de selecție capacitatea elevilor de a rezolva probleme diferite față de cele cu care sunt obișnuiți la școală, cum sunt cele de logică, și stimulează un proces de autocunoaștere. Bursa TenarisSilcotub deschide orizonturi și expune la experiențe noi liceeni dornici să urmeze o carieră tehnică.  Credem că expunerea la meserii tehnice și înțelegerea profesiilor actuale, poate duce pe viitor la creșterea atractivității sectoarelor industriale în rândul liceenilor,’’ a declarat Codruța Hodrea, Manager Relația cu Comunitatea, TenarisSilcotub.

Dacă prima ediție a programului, din anul școlar 2015/2016, a avut 162 de beneficiari din patru licee tehnice, în cea de-a șasea ediție 260 de elevi din șase licee tehnice au primit bursele oferite de TenarisSilcotub. În acești șase ani, compania a susținut pe calea învățământului tehnic peste 1.100 de elevi de liceu, unii dintre ei alegând să devină angajați ai TenarisSilcotub.

Bursierii din acest an au fost sărbătoriți în cadrul unor evenimente de decernare a burselor, în Zalău, Călărași și Câmpina, în care reprezentanții TenarisSilcotub au recunoscut eforturile elevilor bursieri și implicarea cadrelor didactice. De asemenea, au avut loc discuții deschise despre profesie și carieră cu manageri, ingineri și specialiști din cadrul companiei pentru a aduce elevii mai aproape de realitatea industrială. În plus, a fost organizat și un atelier de design thinking, care a avut rolul de a ajuta liceenii să înțeleagă importanța muncii în echipă, relevanța fiecărui coechipier, care îi este responsabilitatea și cum munca împreună poate da naștere la idei aplicabile.

A fost o experiență foarte bună. Din banii de bursă mi-am cumpărat elemente didactice, scule specifice domeniului mecanic studiat în liceu. Dacă ai medie bună și ești pasionat de domeniu, poți să primești această bursă. Am învățat multe lucruri pe parte de comunicare, am avut parte de internship-uri, toate acestea mă vor ajuta cu siguranță pe viitor”, a spus Lorand Janos, elev la Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian din Zalău și bursier TenarisSilcotub în ultimii doi ani.

În fiecare an, elevii care au beneficiat de burse, au avut oportunitatea să înțeleagă că excelența industrială se poate obține doar cu profesioniști pasionați de meseria pe care o practică. Prin parteneriatul cu cele 6 licee tehnice, liceenii care studiază specializări tehnice au avut parte și de practică industrială, cursuri specifice pe partea de siguranță și mediu, și vizite în fabrică dedicate pentru elevi și cadre didactice.

 

Despre Tenaris

Tenaris este lider global în producția și furnizarea de produse tubulare și servicii pentru industria energiei și alte aplicații industriale. Listată la bursele de valori din New York, Mexico City și Milano, Tenaris operează o rețea integrată de unități de producție, centre de cercetare, centre de finisare și servicii, cu operațiuni industriale în America de Nord și Sud, Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Africa. www.tenaris.com

Despre TenarisSilcotub

TenarisSilcotub – companie parte din grupul Tenaris – este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici, utilizate în diverse aplicații din industriile energiei, mecanică și auto. Cu o echipă de peste 1.800 de oameni în România, TenarisSilcotub are unități de producție la Zalău, Călărași și Câmpina. Prin programele de dezvoltare socială, compania investește în educație, sănătate, cultură și protecția mediului. fb.com/TenarisSilcotub

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Centrul medical Andrea K. Gherla, efort personal şi pasiune 100%

Articolul următor

Mediaș devine oraș verde în cadrul rețelei BERD

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share