Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Donează acum! Educă o generație și schimbi viitorul țării!

Asociația Îngeri pentru suflete lansează campania de strângere de fonduri „Rechizite pentru viitor”. Campania își propune să ofere copiilor din medii defavorizate peste 6.000 de ghiozdane complet echipate înainte de începerea anului școlar.

Campania se desfășoară în cel puțin 12 județe ale țării, cu target de extindere la nivel național și se află la a cincea ediție consecutivă. De asemenea, scopul principal al campaniei este prevenirea și combaterea abandonului școlar din zonele dezavantajate ale României.

În 5 septembrie, prima zi de școală,  vor fi mii de copii, din familii defavorizate, nepregătiți pentru acest start. Fii și tu alături de reprezentanții Asociației Îngeri pentru suflete în campania ”Rechizite pentru viitor – Educă o generație și schimbi viitorul țării” și vino să pregătim împreună 6.000 de ghiozdane complet echipate!

Alexandra Timar, fondatoarea asociației, este în contact permanent cu familii din comunități extrem de sărace: „Abandonul școlar este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă țara noastră. După doi ani cu pandemie, război, scumpiri și criză economică, lipsurile sunt și mai mari. În familiile sărace, marginalizate, sunt mulți copii care vor să meargă la școală, dar nu au resursele minimale necesare frecventării cursurilor. Toți acești copii au nevoie acum de ajutorul nostru.

Costul unui ghiozdan echipat ajunge la 50 €. Este suficient să alegi să ajuți chiar și un singur copil și vei asigura un început de an școlar cu bucurie!

Alege să donezi acum.  Oferă o șansă la educație! Cumpără un ghiozdan complet unui copil.

Asociația Îngeri pentru suflete a ajutat de-a lungul timpului peste 50.000 de beneficiari, din comunități defavorizate, care au nevoie de un sprijin în asigurarea unor condiții de trai pentru ei și copiii lor. Campaniile sunt orientate către copii și tineri, în special din mediul rural, pentru a le oferi bunuri de necesitate imediată și în susținerea parcursului lor educațional.

Donează ACUM
Asociația Îngeri pentru suflete
Cont Lei: RO74BTRLRONCRT0521432301
Cont Euro: RO24BTRLEURCRT0521432301
Paypal:
alexandra20m@yahoo.com

Revolut: 0744 683 191Află mai multe despre Asociația Îngeri pentru suflete și vino alături de noi în campaniile umanitare. Ne găsiți și pe https://ingeripentrusuflete.ro, https://www.facebook.com/ingeripentrusuflete. Ne puteți contacta pe alexandra.timar@ingeripentrusuflete.ro, alexandra20m@yahoo.com sau la numerele de telefon: 0728 221 441, 0744683191

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Woywoda Wines – viticultură și oenoturism

Articolul următor

Eurostat, raport despre dezvoltarea durabilă. „În România avem progrese în reducerea sărăciei”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share