Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

VIDEO: Syngenta, tehnologie completă și complexă pentru cultura grâului

Compania Syngenta nu avea cum să lipsească din cadrul Zilei Grâului, eveniment organizat la mijlocul lunii iunie de compania Dafcochim Agro în localitatea Seuca, comuna Gănești, județul Mureș. Syngenta a prezentat fermierilor o paletă largă de semințe și produse pentru protecția plantelor.

Pe această platformă de la Seuca, compania Syngenta a venit cu o tehnologie completă și complexă. Cu toții știm cât este de important să ai o protecție sporită împotriva bolilor, iar această protecție începe încă de la sămânță. Este foarte important să facem un tratament al seminței adecvat. De aceea, compania noastră vine în întâmpinarea fermierilor cu singurul produs ready-mix, respectiv insectofungicidul Austral® Plus. Acest produs are la bază două substanțe active. Prima este arhicunoscutul teflutrin care acționează prin crearea unui halou protector în jurul seminței, cu o protecție deosebită împotriva viermilor sârmă, lui Zabrus tenebrioides (gândacul ghebos) și împotriva muștei cerealelor, Delia coarctata. Sinergia între teflutrin și fludioxonil, a doua substanță activă, face ca acest produs să ne ofere o foarte bună protecție împotriva principalelor boli cu transmitere prin sămânță, atât în ceea ce privește grâul, cât și orzul”, a precizat Darius Mathiu, Key Account Manager, Syngenta.

O atenție deosebită din partea Syngenta o reprezintă grija față de cultură încă din faza timpurie. „Ca prim tratament, am folosit în această platformă de la Seuca produsul Amistar® Prime Pack, ce are două substanțe active, azoxystrobin și fenpropidin. Este un produs excelent pentru combaterea bolilor care apar în prima parte a vegetației. Aici mă refer atât la septorioză, la făinare unde acest produs este un excelent protector. Important în legătură cu acest produs este că avem cel mai mare conținut de strobilurină la hectar, ceea ce ne conferă și un „green effect” care se va vedea automat în producție. De asemenea, pentru controlul buruienilor am intervenit cu Axial® și Axial One®, produse foarte bune în ceea ce privește combaterea buruienilor monocotiledonate, dar și în ceea ce privește buruienile dicotiledonate. Avantajul acestor produse este că acestea combat foarte bine Apera spica venti, Coada vulpii, toate speciile de Lolium, cât și partea de ovăz sălbatic. Este foarte important pentru o cultură de succes, grâu sau oricare altă cultură, să avem o protecție atât împotriva bolilor, cât și împotriva dăunătorilor și a buruienilor. Spun acest lucru deoarece buruienile reprezintă competitori pentru planta de cultură, ceea ce înseamnă că o să avem un minus în producție dacă nu aplicăm o tehnologie corectă”, a precizat Darius Mathiu.

Soiuri adaptate condițiilor pedoclimatice

Syngenta s-a făcut remarcată pe platforma de la Seuca și prin portofoliul de semințe prezentate pe larg de Rodica Pop, reprezentant tehnic al companiei. „În această platformă de la Seuca avem trei soiuri de grâu. Syngenta și-a propus să aducă soiuri de grâu timpurii datorită condițiilor pedoclimatice. Știm că, deseori în perioada de vară apar seceta și arșița și, tocmai datorită faptului că avem soiuri de grâu timpurii, putem să trecem cu ușurință peste astfel de perioade. Un soi este Falado, un timpuriu aristat, la fel ca majoritatea soiurilor pe care le avem în portofoliu. Este un soi cu o capacitate foarte bună de producție. Acest potențial ridicat de producție este posibil și datorită capacității soiului de a valorifica foarte bine îngrășămintele cu azot din sol. Particularitatea acestui soi o reprezintă frunza cerată, ceea ce-i dă și un pachet bun de toleranțe la boli, respectiv septorioze, rugini. În plus față de pachetul de boli la frunză, acest soi are și o toleranță bună la fuzarioza la spic.

Un alt soi pe care îl avem în această platformă este Gabrio, un soi de grâu aristat, semitimpuriu care înflorește cu câteva zile mai târziu decât Falado. Este un soi care s-a adaptat foarte bine în diferite condiții pedoclimatice, pe terenurile mai nisipoase. Este un soi care tolerează mai bine diferite condiții mai grele pentru cultură. Este un soi cu care am avut rezultate bune de producție în loturile noastre experimentale în diferite ferme din centrul țării. De asemenea, avem Pibrac, un soi semitimpuriu, aristat, la fel ca Falado. Este un soi de grâu pe care îl recomandăm în tehnologiile intensive. Și acest soi valorifică foarte bine îngrășămintele cu azot, are o capacitate foarte bună de înfrățire, un spic frumos, aristat și un pachet bun de toleranțe la bolile foliare, cum ar fi ruginile, făinarea și fuzarioza”, a precizat Rodica Pop.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ieșirile din Oradea înspre Arad și Satu Mare vor fi lărgite la patru benzi

Articolul următor
Inspectorul general al Inspecției Muncii de la București s-a implicat personal în raziile din județele Cluj, Bihor și Maramureș, însoțind echipe de inspectori de muncă locali.

Șeful mare de la Inspecția Muncii, în control la benzinăriile din Ardeal

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share