Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cinci baze sportive cu gratuitate la Cluj. S-a inaugurat La Terenuri

Noua bază sportivă se întinde pe o suprafață de 4,3 ha, în cartierul Mănăștur

Baza sportivă La Terenuri (BSLT), o investiție de 6 milioane de euro, a fost dată în funcțiune de către municipalitatea clujeană.

“BSLT este o investiție din banii clujenilor, dacă e să ne luăm după o vorbă celebră, aici sunt banii dumneavoastră. E a doua bază sportivă de acest gen din oraș, după cea din cartierul Gheorgheni (BSG), una modernă, care respectă exigențele europene. Este o oază de verdeață și de divertisment pentru locuitorii din Mănăștur, cel mai mare cartier al Clujului. Deja se pot face înscrieri pe aplicație pentru a juca pe terenurile de aici”, a menționat primarul Emil Boc.

“Avem nevoie de îmbunătățirea calității vieții, să ieșim dintre aceste multe spații de beton pe care le avem în Mănăștur și să ne bucurăm de verdeață.  Suntem prima primărie din România cu două baze sportive unde se poate face rezervare online de către orice locuitor al Clujului. Investiția nu s-a putut realiza pe fonduri europene pentru că nu a fost eligibilă.

BSLT are locuri de joacă pentru copii, spații pentru persoane vârstnice, o mulțime de sporturi se pot face în această bază. O suprafață de totală de 4,3 ha de teren avem aici, 8 mese de tenis , 2 săli de squash, la interior, 2 terenuri de minifotbal, 2 terenuri de tenis de câmp, 2 terenuri de tenis cu peretele, 2 terenuri de baschet, 2 terenuri de volei la exterior.

Fără rezervare se pot practica yoga, pilates, escaladă, la exterior 2 mese de tenis, 2 terenuri de volei pe nisip, 1 teren de badminton, 1 teren de baschet cu trei panouri, 2 amfiteatre în aer liber, skatepark modern, pistă de alergare de 1,3 km loc de joacă pentru copii”, a spus edilul.

Apar astfel de baze în alte trei cartiere

Accesul în perimetrul BSLT este liber și gratuit. Pentru a utiliza terenurile cu acces controlat este necesară crearea unui cont pe platforma online de rezervări. Conturile și cardurile emise pentru BSG sunt valabile și la BSLT. Rezervările se pot crea doar pentru săptămâna în curs și săptămâna următoare, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de tenis de masă, sălile de squash și sala multifuncțională se face doar cu echipament sportiv și încălțăminte de sală de schimb. Pe toate terenurile jucătorii trebuie să își asigure obiecte de joc (mingi, palete, rachete). Municipalitatea va construi alte trei asemenea baze sportive în cartierele Mărăști (Expo Transilvania), Parcul Est (Între Lacuri) și Borhanci.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
De la deschiderea primei cafenele în 2015, ritmul de expansiune 5 to Go a crescut constant

5 to Go își extinde rețeaua și susține comunitățile locale

Articolul următor

Un grup de firme italiene va reabilita tronsonul de cale ferată Timișoara Est - Ronaț Triaj. Gara de Nord va fi modernizată

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share