Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Timișoara poate continua transformarea celei mai mari suprafețe verzi din oraș în pădure – parc.

Primăria Timișoara a făcut un pas important pentru transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc, în suprafață de 520 de hectare, etapa aceasta a fost finalizată, era un pas care asigură dezvoltarea durabilă a fondului forestier. Primăria Timișoara a elaborat și transmis către Ministerul Mediului, Studiul de fundamentare, acesta primind aviz pozitiv.

”Vreau să vă aduc o veste bună, nu este în legătură cu subiectul dezbătut. Sunt la Ministerul Pădurilor și tocmai am primit avizul pentru Studiul privind transformarea Pădurii Verzi în parc, de la Comisia tehnică de avizare silvică.”, a anunțat, Tabără, prezent joi la București pentru rezolvarea acordului. Pădurea Verde a fost a orașului, dar în vremurile comunismului a fost transferată la Romsilva. Acum poate reveni înapoi municipalității

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că în cadrul noului parc se vor face intervenții minime, pentru a se păstra versiunea naturală a pădurii.

„Vom avea intervenții minimale și nu vrem să afectăm fondul forestier. Traseele vor avea la bază aleile forestiere existente și vor fi marcate corespunzător pentru ca bicicliștii și pietonii să le poată utiliza. Avem în plan amenajări pentru educare și recreere. Structurile și platformele vor fi din lemn sau metal, realizate din prefabricate și montate la fața locului, pentru un impact cât mai mic asupra mediului. E un proiect verde, de care timișorenii au mare nevoie. Transformarea Pădurii Verzi într-o zonă de recreere e un proiect de care se tot vorbește de decenii și mă bucur că, în sfârșit, avem un plan făcut”, transmite Fritz.

Prin Protocolul de predare-primire, încheiat în baza HG 790/2020, cu Direcția Silvică, Municipiul Timișoara a intrat în posesia a 520 de hectare din Pădurea Verde. Conform acestui protocol, Municipiul Timișoara are obligația de a amenaja, în termen de 5 ani, Pădurea Verde ca Pădure Parc.

Demararea proiectului pentru transformarea Pădurii Verzi în Pădure Parc, a fost reluat prin solicitarea către Ministerul Mediului a parcelelor care nu au fost predate, eronat, întrucât normele de aplicare a Legii 220 prevăd trecerea inclusiv a drumurilor, liniilor electrice, linii de vânătoare și linii somiere. În urma demersurilor efectuate, aleile au intrat în proprietatea Municipiului Timișoara, iar studiul de fundamentare a fost finalizat, transmis și aprobat.

Obiectivul studiului este de a asigura dezvoltarea durabilă a fondului forestier al Timișoarei, iar intervențiile prevăzute includ zone de odihnă si relaxare, mobilier în diverse configurații, 31 de puncte de informare, toalete ecologice, iar traseele se întind pe aproximativ 10,5km.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

FOTO Karpatia Horse Show revine în 2022! Sport-entertainment-show-emoții, adrenalină!

Articolul următor

Timișul cere bani din PNRR pentru reabilitarea a opt case tradiționale din Charlottenburg, singurul sat circular din România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share