Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Institutul Regional de Oncologie Timișoara a fost acceptat finanțare din PNRR și primește 197 de milioane de euro

Timișoara va avea, în sfârșit, un Institut Oncologic, o unitate medicală extrem de necesară într-o zonă a României în care incidența acestui tip de afecțiuni este una dintre cele mai mari din țară. Proiectul Institutului de Oncologie Timișoara a fost selectat pentru a fi finanțat în cadrul PNRR. Urmează demararea etapelor de execuție a viitorului spital.

Miercuri, 11 ianuarie 2023, unul din cele mai importante proiecte pentru regiunea de vest, “Institutul Regional de Oncologie Timișoara”, situat la ieșirea din Timișoara, pe Calea Torontalului, a fost fost acceptat la finanțare prin PNRR, în cadrul liniei de finanțare Infrastructura spitalicească publică nouă. Încheierea acestui stadiu procedural reprezintă un moment important care urmează a fi continuat prin demararea etapelor de execuție a obiectivului cu impact major pentru sănătatea publică.

Institutul de Oncologie Timișoara reprezintă o necesitate stringentă pentru sistemul sanitar regional în specialitatea oncologie, deoarece va polariza cazurile dificile și va oferi pacienților acces la cele mai actuale metode de tratament personalizat. Acesta va furniza servicii spitalicești la standarde europene, generând servicii integrate și multidisciplinare (investigare, diagnosticare, tratament). Pacienții vor avea acces la servicii medicale eficiente și sigure, cu reducerea timpului de diagnosticare și a costurilor.

Unitatea va avea în dotare un sector îngrijiri medicale de spitalizare, un sector de diagnostic și tratament, un bloc operator, secție ATI, imagistică, chirurgie de zi, centru de primiri urgențe, laborator medicină nucleară, ambulator de specialitate, radioterapie. Facilitățile vor respecta standardele internaționale de calitate, izolare și siguranță.
Structura funcțională propusă va conține clădiri nZEB+ cu un consum de energie egal cu zero, toate paturile digitalizate, o secție ATI si un bloc operator cu digitalizare implementată.

Spitalul va avea un total de 250 paturi și 6 săli de operație.

Bugetul total (fără TVA) conform documentației tehnice este de 197.157.510,24 euro din care finanțarea prin PNRR de 80%. Durata de implementare a acestui proiect este de 42 de luni. Proiectul a fost realizat de către o echipă din cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș, cu sprijinul specialiștilor Ministerului Sănătății.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Două variante pentru Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare, avizate de CNAIR

Articolul următor

Make IT în Oradea lansează ediția a treia a Bright Labs Incubator

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share