Social media e un spaţiu tot mai vizitat pentru informaţii, iar mamele secolului XXI cer referinţe acolo, pe grupurile dedicate. Unul dintre numele cele mai vehiculate în Cluj, dar şi în Sălaj este cel al Profesorului Dr. Sorin C. Man, Medic primar Pediatrie, căutat mai ales pentru Pneumologie pediatrică şi Alergologie pediatrică, Șeful Clinicii de Pediatrie III de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.
Aţi ales Medicina într-o perioadă în care se intra greu, uneori după admiteri succesive, cum se întâmpla şi la Drept. Cum de v-aţi oprit la Pediatrie?
Foarte adevărat: se intra foarte greu la Medicină, mulți candidați erau la a 3-a, la a 4-a încercare, unii candidați erau chiar la a 7-a admitere. În acele vremuri, dacă te gândeai la Medicină era recomandabil să-ți dedici ultimii 2 ani de liceu învățatului pentru admitere. Nu am avut medici în familie, dar părinții mei au avut mulți prieteni medici, care ne vizitau acasă și eu, copil fiind, auzeam multe discuții din domeniul medical. Cred că mulți medici aleg specialitatatea și datorită cadrelor didactice pe care le-au întâlnit în acea specialitate, cadre didactice care au știut să-i atragă în acel domeniu. Acesta a fost și cazul meu unde un rol important l-au avut profesorii pe care i-am avut în anii studenției.
Aţi regretat vreodată alegerea făcută?
Aici vă voi da cel mai scurt și clar răspuns: niciodată. Și dacă ar fi să o iau de la început, aș urma același drum, deși mulți mi-au prezentat la momentul respectiv „dezavantajele” acestei opțiuni.
Cine sunt cei mai dificili pacienţi, copiii sau medicii?
Mă gândeam că mă întrebați dacă sunt copiii sau părinții lor mai dificili în momentul consultației și a îngrijirii lor medicale în general. Nu cred că există copii dificili sau părinți cu adevărat dificili. Dacă mă întrebați dificultatea evaluării și îngrijirii copiilor ai căror părinți sunt medici, nici aici nu văd o problemă. Eu întreb despre profesia părinților și le și explic de ce formulez această întrebare: doar pentru a utiliza limbajul adecvat în explicațiile pe care le ofer. Eu cred că există doar lipsă de timp, lipsă de experiență în comunicarea cu părinții și copiii lor. În schimb există boli dificile, greu de diagnosticat, greu de tratat.
Sunteţi un medic căutat, activitatea clinică e completată de cea academică. Când mai are timp de el omul Sorin Claudiu Man? Mai ajungeţi în Sălajul natal?
Dacă ar fi să judecăm după timpul de așteptare între solicitarea unei consultații și data programării, da, sunt un medic căutat. În ceea ce privește cum se completează activitățile mele, trebuie să vă spun că partea didactică, academică, este completată de cea clinică și nu invers. Eu sunt în primul rând cadru universitar. Când sunt întrebat „ce mi-aș dori?”, răspunsul meu este invariabil: „timp”. Eu văd timpul ca cea mai prețioasă resursă, cel puțin în ceea ce mă privește. În Sălaj ajung rareori, o dată sau de două ori pe an, dar, de fapt, ajung mult mai rar în multe locuri în care în trecut eram prezent mai des.
Din specializările dumneavoastră pediatrice să înţelegem că cele respiratorii sunt cele mai dese afecţiuni la copii?
În mod clar, afecțiunile respiratorii domină patologia pediatrică, fie că ne referim la cele mai frecvente boli acute ale copilului – infecțiile respiratorii –, fie că ne referim la bolile cronice ale copilăriei, și aici locul 1 este ocupat de astmul bronșic. În ultima perioadă mă ocup și mă confrunt frecvent cu patologia alergică a copilului, patologie aflată în evidentă creștere din punct de vedere epidemiologic, creștere care este una reală – în mod clar sunt mai multe cazuri – dar și una bazată pe cunoașterea și explorarea mai amănunțită a acestei patologii; cu alte cuvinte, în prezent descoperim mai multe cazuri și prin faptul că suspectăm și explorăm mai des această ipoteză diagnostică: boala alergică.
Ştim că fiecare pacient are propriile manifestări în cadrul aceleiaşi patologii şi, totuşi, există câteva erori pe care le comit părinţii. De ce ar trebui să ţină cont cei ce au în grija lor copii? Aveţi un Decalog în acest sens?
Interacțiunea cu pacientul pediatric este total diferită față de cea cu adultul și atunci medicul pediatru trebuie să posede aptitudini deosebite pentru ca interacțiunea să fie una plăcută și eficientă din punct de vedere medical. Nu am un decalog, dar pot să enumăr câteva sfaturi. În primul rând, medicul pediatru trebuie să fie înzestrat cu multă răbdare; consultația pediatrică nu se poate derula cu viteza celei din medicina adultului. Medicul pediatru trebuie să evite purtarea clasicului halat alb în cabinetul de consultație; mulți copii asociază purtarea halatului alb cu experiențe mai mult sau mai puțin neplăcute. Consultația pediatrică se poate desfășura, și uneori numai așa este posibilă, în brațele mamei; copilul mic nu trebuie neapărat „întins” pe pat pentru că multora le provoacă anxietate această situație.
„Nu am crezut că recoltarea poate fi un eveniment aproape plăcut!”
Acum înţeleg de ce dau copiii buzna în cabinetul dumneavoastră. Cu ce-i aşteptaţi dincolo de dragostea pentru copii?
Aţi văzut pereţii clinicii, în sălile de consultaţii şi tratamente, i-aţi văzut şi în cabinet, copiii sunt întâmpinaţi cu personaje din desenele animate, cu multă culoare, iar la mine în cabinet ei găsesc un şir de animăluţe de cauciuc cu care se joacă în timp ce părinţii îmi explică motivul venirii lor la mine, aşa că pot vorbi în linişte, de obicei cu mama, iar copilul nu mai e stresat, anxietat. De îndată ce fiul meu nu le-a mai folosit, le-am adus în cabinet, unde ele pot fi dezinfectate, sunt adecvate copiilor mici, nu pot fi înghiţite, căci nu uităm cât e de importantă siguranţa în cabinet, la consultaţie.
Îmi amintesc cu drag de un mic pacient care a revenit de mai multe ori în cabinet, ştia că aici există jucării şi văzându-le mi-a spus dezamăgit, cu intonaţia ardelenească: „Tăt pă ăstea le ai!” Aşa că pe unde am mai fost, prin ţări străine, am luat mereu altele noi, un dragon cu trei limbi, un purcel care guiţă şi altele.
Asta ca să nu mai aveţi reclamaţii întemeiate din cauza jucăriilor. Ce vi se mai reproşează?
În afară de timpul mare de aşteptare pentru consultaţii, inerent, de vreme ce putem vedea doar patru pacienţi într-o oră, e faptul că spun adevărul, chiar dacă s-a aplicat anterior un tratament greşit. Încerc să le explic părinţilor că nu-i jignesc când pun un diagnostic de astm bronşic, nu e nimic ruşinos, că nu e vina familiei. E important adevărul şi explicând exact ce manevre medicale urmează, chiar copiii sunt mai receptivi, mai puţin anxioşi, trec de la plânsul de frică, neîntrerupt, la o atitudine mai calmă, normal că e o situaţie neplăcută, dar e mai uşor de colaborat. Le explicăm că nu le facem nicio surpriză neplăcută, că ne pot spune când trecem de un nivel acceptabil şi ne oprim, că le spunem dinainte tot ce se va întâmpla. Răbdarea e foarte importantă şi dă rezultate.
Aşadar, atmosfera, tehnicile s-au schimbat mult şi în Pediatrie.
Am venit cu multe noutăţi din Statele Unite. Acolo am văzut profesorii universitari, şefi de secţie sau de clinică în secţia de Pediatrie purtând nu halatul alb, ci cămaşă şi cravată cu Donald Răţoiul sau Mickey Mouse. Păreau, chiar erau în mintea copiilor, dar desigur, halatul alb sau cel steril era îmbrăcat în blocul operator, la terapia intensivă, în secţia de nou-născuţi. Însă, copiii intrau bucuroşi în cabinet, deja ştiau cum e acolo, că nu se întâmplă nimic dureros.
Atunci, în anii ’90 am învăţat multe şi am aplicat multe. Am preluat modelul şi câteva mici trucuri, de exemplu, nu facem niciun fel de manopere dureroase în salonul copilului, acesta rămâne o zonă de siguranţă. Sigur că acum aproape nu mai avem manevre dureroase, folosim distragerea atenţiei, anestezice, facem recoltare la cei mărişori cu ochelari 3D. Din păcate, în unele locuri, chiar şi acum e la fel, cu atmosferă ce aminteşte de faptul că la doctor trebuie să doară. Nici vorbă de aşa ceva!
Cel puţin la noi, în Clinica Pediatrie III, se recoltează probele pentru analize cu cremă anestezică, cu ochelarii 3D sau cu albinuţa care vibrează şi are aripile ţinute anterior la congelator, astfel încât senzaţia de rece combinată cu vibraţiile albinuţei fac dintr-o experienţă altădată dureroasă, una mult mai uşor de acceptat. Recent am observat la un sugar, care a reacţionat mult mai bine la albinuţă decât la crema anestezică. Poate că de asta spun mamele pe reţelele de socializare: „Nu am crezut că recoltarea poate fi un eveniment aproape plăcut!”
Mai vin studenţii către disciplinele pediatrice în aceste condiţii?
Da, tocmai am încheiat recent examenul de specialitate şi am acordat titlul de medic specialist pediatru unor candidaţi. Da, avem rezidenţi în specialitatea Pediatrie, dar, precum în alte domenii, trebuie să-ţi placă. Iar dacă alegi cariera universitară, trebuie să-ţi placă şi munca cu studenţii. Studenţii internaționali care studiază Medicina în limba engleză la UMF „Iuliu Hațieganu” m-au ales de trei ori „Decanul de suflet”, un titlu acordat de fiecare serie de absolvenți celui mai îndrăgit cadru didactic. Eu le spun tuturor studenţilor în momentul absolvirii că Pediatria cere multă răbdare şi iubire, este poate mai dificilă comparativ cu unele specialități, dar vorba unui clasic: „dacă drumul pe care-l veţi parcurge în viaţă de azi înainte este prea uşor, înseamnă că este un drum greşit”.
CV Prof. Dr. Sorin C. Man
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca
Șef Clinica Pediatrie III
Medic primar Pediatrie
Medic primar Pneumologie pediatrică
Competență Explorări funcționale respiratorii speciale
Atestat Alergologie și Imunologie pediatrică
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Facultatea de Medicină
Director Departament Studenți Internaționali
Șef Disciplina Pediatrie III
Alice Valeria MICU
