Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

AROBS propune acționarilor intrarea pe piața principală a bursei

Dezvoltatorul clujean de software vrea să facă trecerea la piața principală a bursei | Foto: BVB

Acționarii companiei informatice din Cluj se vor pronunța în privința admiterii titlurilor AROBS la categoria superioară a pieței locale de capital.

Consiliul de Administrație al AROBS Transilvania Software (CA-ATS) propune, în cadrul Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor (AGEA), transferul de pe piața alternativă AeRO pe piața principală reglementată a Bursei de Valori București (BVB).



CA urmează să fie împuternicit, cu posibilitatea de subdelegare, să stabilească data și oricare condiții privind admiterea la tranzacționare a acțiunilor pe piața reglementată, inclusiv să încheie contracte cu intermediari sau consultanți necesari în vederea realizării admiterii la tranzacționare pe această piață.

Administratorii vor să aibă mână liberă pentru a întreprinde toate acțiunile și formalitățile necesare în fața Autorității de Supraveghere Financiară, BVB, Depozitarului Central, Registrul Comerțului sau altei instituții în acest scop. AGEA este programată în 19 aprilie, cu participarea acționarilor înregistrați la 7 aprilie.

Angajați și manageri, răsplătiți cu acțiuni gratuite

Investitorii în companie se vor pronunța, la AGEA, și în privința distribuirii, prin programul de Stock Option Plan, a maximum 271.563 de acțiuni (răscumpărate și încă nedistribuite) către angajați și membri ai conducerilor societăților AROBS și Berg Computers, dar și a 89.939 de asemenea titluri către persoane cu rol similar din Coso by AROBS.

Capitalul social al ATS urmează să fie redus cu 4 milioane de lei, ca urmare a anulării a 40 de milioane de acțiuni proprii dobândite de către societate. Ulterior reducerii, capitalul social va avea valoarea de 87 de milioane de lei, împărțit în acțiuni ordinare, nominative, dematerializate de câte 10 bani.

ATS are o capitalizare de piață de 906 milioane lei. Grupul cuprinde 1.000 de angajați și colaboratori. AROBS devenea prima companie din tehnologia informației care spărgea, în 2022, pragul de capitalizare de 1 miliard de lei pe bursa autohtonă și atingea statusul de “unicorn în lei”. În accepția internațională, unicornul este o afacere din IT&C evaluată la peste 1 miliard de dolari.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Gala Elitelor Arădene și-a desemnat laureații

Articolul următor

Tichete cadou de Ziua Bărbatului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share