Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Unita a vândut complexul Fântânele cu 5 milioane €. Un Hilton la orizont

Unita Turism Holding a înstrăinat complexul Fântânele, de pe malul lacului Beliș, acesta intrând în patrimoniul firmei Transilvania Quest.
Stațiunea turistică Beliș-Fântânele, din județul Cluj | Foto: Cluj Tourism – CJ Cluj

Cumpărătorul unității turistice este compania care deține Hotelul DoubleTree by Hilton, controlată de antreprenorul din IT Laurențiu Russo.

Unita Turism Holding Timișoara a înstrăinat complexul Fântânele, de pe malul lacului Beliș, acesta intrând în patrimoniul firmei Transilvania Quest Cluj, a declarat Marc Eichert, unul dintre proprietarii UTH, potrivit Făclia de Cluj. Tranzacția s-a ridicat la 5 milioane de euro. Complexul va fi modernizat, noul proprietar aflându-se în negocieri pentru trecerea sa sub umbrela Hilton.

Unitatea turistică are două pavilioane, două restaurante, trei vile, teren de 63.000 mp. Obiectivul a fost construit în 1974 și renovat în 2005. Complexul din comuna Beliș era anunțat ca fiind de vânzare încă de acum 15 ani, odată cu Campingul Făget, suma dorită atunci de UTH pentru cele două obiective fiind de 17 milioane de euro.

Laurențiu Russo a înființat compania informatică Softvision, vândută, în 2018, grupului american Cognizant, cu 550 de milioane de dolari. El a preluat Hotelul City Plaza, pentru 10 milioane de euro, de la Sorin Dan, și l-a transformat în DoubleTree by Hilton.

Vânzări pe pierdere în serie

Unitatea din Făget a fost cumpărată de la UTH de către compania Apulum Turism, controlată indirect de Raul Ciurtin. Creatorul brandului de lactate Zuzu ridică aici un complex hotelier cu 50 de camere de 5*, un centru de evenimente și spa, de 10 milioane de euro. Terenul a fost cumpărat acum cinci ani cu 2 milioane de euro, față de pretențiile inițiale ale UTH de 2,2 milioane.

UTH a mai vândut active hoteliere din Cluj. Vila Casa Albă a fost plasată Băncii Transilvania pentru 0,9 milioane euro, în 2014 (pretențiile inițiale erau de 2 milioane), președintele BT, Horia Ciorcilă, cumpărând și Hotelul Sport (2*) pe care l-a transformat în Radisson Blu (5*).

În prealabil, hotelul fusese vândut cu 4,8 milioane de euro, în 2015, de către fostul proprietar al UTH, Josef Goschy, Societății de Investiții Financiare Moldova, care l-a revândut lui Ciorcilă, în 2018, cu 3,6 milioane. În 2014, pretențiile UTH pentru hotelul din Parcul Central erau de 6 milioane de euro.

În 2018, Goschy a cedat toate cele 17 hoteluri din proprietatea sa nepoților săi, frații Eichert. Multe dintre activele rămase servesc ca garanție unor societăți bancare precum BT Cluj, în urma unor împrumuturi de zeci de milioane de euro luate de UTH. Inclusiv Hotelul Belvedere din Cluj-Napoca se găsește în această situație.

UTH este specializată în hoteluri și alte facilități de cazare similare, fiind deținută de către Marc, Oliver și Axel Eichert (câte 33%). Societatea avea afaceri de 33 milioane lei în 2021, un profit net de 1,4 milioane, cu 290 angajați.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Lucrările la proiectul ReThinking Someș sunt efectuate de către asocierea ACI Cluj, Socot Târgu-Mureș, Simacek Facility Services Ro Cluj, fiind finanțate din fonduri europene.

ACI Cluj a ajuns la 72% cu revitalizarea malurilor Someșului

Articolul următor
Unul dintre pașii concreți pentru reducerea cheltuielilor cu energia al Silcar Prod a fost instalarea, în februarie, a unui sistem de panouri fotovoltaice.

Silcar Prod își construiește independența energetică

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share