Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Conferinţa GREEN INDUSTRY a ajuns la cea de-a doua ediţie

Asociația Industriei Lemnului – Prolemn organizează cea de-a doua ediție a conferinței GREEN INDUSTRY, care va avea loc la București, în data de 21 septembrie 2023, ora 10:00, în sala de conferințe a Complexului Expozițional ROMEXPO (pavilionul B2).

Temele centrale ale acestei a doua ediţii a conferinţei sunt racordate la actualitate. Se va dezbate proiectul noului cod silvic, probleme legate de gestionare sustenabilă a pădurilor, trasabilitatea lemnului, industrie performantă și eficientă, precum şi aspecte ale dezvoltării durabile.

Obiectivele conferinței sunt legate de dezvoltarea unui plan de acțiune pentru sectorul pădure – lemn, astfel încât să se creeze un mediu de afaceri prietenos, predictibil și stabil pentru industria lemnului, care să susțină creșterea sustenabilă a contribuției sectorului la dezvoltarea economică și socială a României.

Conferința promovează dialogul între mediul academic și universitar, mediul economic și factorii de decizie pentru politici publice bazate pe dovezi și țintite pe agenda reală a sectorului.

GREEN INDUSTRY CONFERENCE: AGENDA

• Dezvoltarea unei viziuni coerente și cuprinzătoare, cu ținte în orizont 2030, pentru sectorul pădure – industrii bazate pe lemn.
• Dezbatere asupra proiectului noului Codul Silvic, în concordanță cu Strategia Națională pentru Păduri.
• Propuneri ale industriei lemnului pentru sistemul de trasabilitate – garantare a provenienței legale – valorificare superioară a masei lemnoase.
• Dezvoltarea unui plan de acțiune, pornind de la problemele prioritare ale sectorului.

“Industria de prelucrare a lemnului este veriga cheie în lanțul valoric care leagă pădurile gestionate durabil de produsele minunate din lemn care ne îmbogățesc viața, inclusiv mobilierul. Descoperiți o industrie fascinantă, cu o contribuție semnificativă la economia națională și un impact social major, care pune în valoare „aurul verde” al pădurilor și contribuie la obiectivele pe linie de combatere a schimbărilor climatice ale Pactului Verde European” au afirmat reprezentanţii Asociației Industriei Lemnului – Prolemn.

Conferința GREEN INDUSTRY este organizată de Asociația Industriei Lemnului – Prolemn în colaborare cu Camera de Comerț și Industrii a României și ROMEXPO, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a târgului internațional de mobilă, echipamente și accesorii BIFE-SIM.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Catalogul care însoțește expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale" poate fi comandat

Articolul următor

Tilișca Cu Bun Gust - Porți Deschise la Ferma Iuga

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share