Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Daniel Buda a anunțat că PPE a votat egalizarea subvențiilor între fermierii din statele membre

Astăzi la Split, în Croația, Partidul Popular European a votat egalizarea subvențiilor între fermierii din statele membre, după câteva săptămâni de dezbateri purtate la Strasbourg și Bruxelles. Astfel, a fost finalizat și adoptat documentul care reflectă viziunea Partidului Popular European cu privire la sectorul agricol. Este un document extrem de important deoarece reprezintă baza pentru viitoarea legislație europeană, spune Daniel Buda, Europarlamentar și Vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură.

Prin amendamentele propuse m-am asigurat că cel puțin două aspecte se vor regăsi în documentul adoptat și anume: egalizarea subvențiilor între fermierii din estul și vestul Europei și ajutor sporit acordat țărilor din proximitatea Ucrainei.

Fermierii din estul Europei merită tratament egal

„Mulțumesc colegilor din EPP care au sprijinit aceste amendamente și care au înțeles că fermierii din estul Europei merită tratament egal, mai ales în aceste momente, când se confruntă cu provocări majore care amenință viitorul sectorului agricol” a spus Daniel Buda.

Fermierii din Europa Centrală și de Est merită să fie văzuți și tratați ca membri egali ai UE. Plățile directe pentru toți fermierii trebuie „egalizate”. Subvențiile mai mici acordate fermierilor noștri le creează un dezavantaj semnificativ într-o piață concurențială acerbă. Mai mult decât atât, fermierii din țările vecine cu Ucraina, inclusiv România, au nevoie de ajutor pentru a face față provocărilor legate de intrarea cerealelor din Ucraina dar și lipsa accesului la infrastructura de transport.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Spitalul Oncologic Târgu Mureș a intrat în luna octombrie cu un stadiu avansat de construcție

Articolul următor

Indicație geografică pentru produsele artizanale și industriale. În sfârșit, vor putea fi protejate!

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share