Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ce ne așteaptă în piața imobiliară în 2024

Economia și dinamica imobiliară se conturează cu semne de neliniște și incertitudine, ridicând unele preocupări legate de posibile tensiuni și modificări fiscale cu evoluții posibil negative, arată o analiză a agenției Blitz.
Prețurile medii ale apartamentelor din “capitala” Transilvaniei au ajuns cele mai ridicate din toată România | Foto: Municipiul Cluj-Napoca

Analizele și previziunile experților din domeniul imobiliar aduc vești și bune și nu tocmai bune pentru anul viitor.

Economia și dinamica imobiliară se conturează cu semne de neliniște și incertitudine, ridicând unele preocupări legate de posibile tensiuni și modificări fiscale cu evoluții posibil negative, arată o analiză a agenției Blitz.

“2024 ar putea fi ceva mai puțin provocator decât 2023, având în vedere trendul crescător al tranzacțiilor din ultimul trimestru, impulsionate de scăderea dobânzilor de referință și creșterea tranzacțiilor încheiate prin intermediul unui credit ipotecar.

Însă această evoluție pozitivă va fi înfrânată sau temporizată de schimbările legislative negative care se vor reflecta în prețuri mai mari. În concluzie, piața imobiliară din România pentru anul 2024 se prezintă ca un mediu dinamic, dar cu previziuni rezervate și incertitudini considerabile.

Recomandăm dezvoltatorilor și cumpărătorilor să abordeze această perioadă cu precauție și să fie atenți la modificări legislative și de context economic pentru a se adapta rapid la schimbările inevitabile”, susțin experții de la Blitz Imobiliare.

  • Tensiuni și modificări fiscale

Tensiunile existente pe piața imobiliară, împreună cu modificările fiscale programate, generează incertitudine și pot afecta decisiv modul în care se desfășoară tranzacțiile și proiectele imobiliare. Anticipările sugerează că modificările fiscale din ianuarie 2024 vor avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare. Taxa pe valoarea adăugată se va majora cu 4% și sunt așteptate ajustări de prețurile de vânzare a locuințelor noi.

  • Prețuri la imobiliare în creștere

Pe durata anului 2023, am avut majorări ale prețurilor la imobile nu doar la Cluj, ci și în celelalte orașe mari din țară, precum București, Constanța sau Craiova. Nu discutăm, însă, despre un avans foarte mare, ci doar cu 7-8%. Au existat și câteva orașe în cazul cărora avansul a fost chiar mai mic.

Este vorba despre Brașov, Timișoara și Oradea, unde locuințele s-au scumpit cu 1-3% anul acesta. În cazul orașelor din eșalonul doi, precum Alba Iulia, Suceava, Bistrița sau Târgoviște, prețurile au crescut mai mult, cu 10-15%. Pentru anul viitor prognozăm o creștere medie progresivă de 5-7%, la care se va adăuga și creșterea de 4% ca urmare a majorării TVA la apartamentele de vânzare noi.

  • Scăderea ratelor la dobânzile de referință

În 2023 am avut o scădere a dobânzilor de la 8-9% la 5,9% în a doua jumătate a anului. Această scădere s-a reflectat într-un număr mai crescut de tranzacții începând cu august 2023, în special al tranzacțiilor intermediate de un credit ipotecar.

Pentru 2024, specialiștii în finanțări bancare estimează că activitatea pieței imobiliare rezidențiale se va menține la un nivel ridicat, iar numărul tranzacțiilor cu locuințe va continua să crească, impulsionat de scăderea ratelor la dobânzile de referință, prognozată pentru a doua jumătate a anului.

  • Mărire a construcțiilor de clădiri rezidențiale

Este așteptată o creștere a construcțiilor de clădiri rezidențiale și o dinamizare pe segmentul de construcții noi, la un nivel cel puțin asemănător cu anii precedenți. Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează o creștere de 9,4% a sectorului construcțiilor în 2024, susținută și de majorarea salariilor și o creștere a ratei de ocupare a forței de muncă.

  • Majorări salariale

În 2023 am avut o creștere salarială de 7,5% – de la salariul mediu brut de 6.831 lei din ianuarie, la 7.350 lei în septembrie. Este estimată o creștere salarială și în 2024. Pentru anul viitor, angajatorii plănuiesc creșteri mai mici ale salariilor, multe industrii prevăd majorări de 5-7%.

Mai mult de atât, este preconizată o creștere a salariului minim brut de la 3.300 la 3.750 de lei. În varianta în care salariul minim se va majora la 3.750 lei de la 1 ianuarie 2024 se vor scuti și cei 200 lei creștere voluntară la salariul minim de taxe, atunci angajații vor ridica un salariu minim net de 2.427 lei, ceea ce înseamnă o majorare de 36% faţă de 2022.

  • Ani dificili pentru tranzacții

În 2023 am avut o activitate tranzacțională mai scăzută (ianuarie – noiembrie) cu 11,5% față de perioada similară din 2022, conform datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În mari orașe precum București – activitatea din 2023 a fost și mai scăzută cu -29%, în Cluj, cu -15,9%, iar în Constanța, cu -8,2%.

Sursa: Blitz România

Cumpărări masive pe “ultima sută”

Luna aceasta este ultima în care investitorii în proprietăți mai pot profita de taxa pe valoarea adăugată redusă de 5% pentru locuințele nou-construite de până la 120 mp și 120.000 de euro. Apartamentele din centrul Clujului sunt mult mai scumpe decât casele de la periferie, cu un preț dublu.

“Centrul Clujului este o zonă foarte căutată, cu acces la multe facilități și servicii, în timp ce periferia este mai liniștită și mai îndepărtată de agitația urbană”, conform studiilor Blitz Imobiliare.

La apartamentele din centrul orașului, prețul mediu era de 2.410 euro/mp. Oferta cea mai ieftină, de 1.800 euro/mp pentru unul cu 2 camere și 50 mp utili (90.000 de euro) iar cea mai scumpă, de 3.000 euro/mp pentru un apartament cu 4 camere și 120 mp utili (360.000 de euro).

La casele la periferie, prețul mediu se situa la 1.100 euro/mp. Oferta cea mai ieftină era de 800 euro/mp pentru o casă cu 3 camere și 100 mp utili (80.000 de euro), iar cea mai scumpă, de 1.500 euro/mp pentru una cu 5 camere și 200 mp utili (600.000 de euro).

Total
0
Shares
1 comment
  1. la presa de business din Transilvania (merge si restul tarii, daca parca nicaieri nu e lauda cat casa ca la Cluj), casa la 1500/mp util cu 200 mp utili valoreaza 600,000 euro 🙂 Atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Prezentarea proiectului Asphalt Art Initiative (AAI) se va desfășura într-un spațiu informal de pe str. Piezișă, la Booha Bar. Acesta are ca scop încurajarea discuțiilor despre importanța proiectelor de artă stradală în oraș. 

Proiectul Bloomberg Philanthropies, prezentat artiștilor din Cluj

Articolul următor

Hotelul Cișmigiu, deținut de Hercesa România, un hotel de milioane

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share