Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Alba Iulia: 6 proiecte propuse de locuitori vor fi implementate începând din 2024

Parc ciclism, proiect câștigător finanțat prin bugetare participativă 2023

Bugetarea participativă se va materializa în Alba Iulia prin implementarea a 6 proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 1 milion de lei. Stadiul implementării proiectelor de pe 2022. 

Propunerile venite din partea locuitorilor Municipiului Alba Iulia au vizat domenii precum amenajare spații publice sau zone verzi, mobilitate, accesibilitate, siguranța circulației și sport, educație și cultură.

Au fost depuse 12 proiecte, dintre care 6 au fost votate pentru finanțare. Valoarea totală a investițiilor în cadrul ediției a bugetării participative 2023 este de 1.081.300 lei.

„După analiza comisiei au rămas 6 proiecte din 12, care au și intrat în etapa de vot final al publicului. Primele 5 propuneri se încadrau, însă regulamentul ne permite să suplimentăm într-o anumită limită și toate cele 6 din acest an vor fi bugetate. Noi le vom prinde în bugetul la care lucrăm acum, iar, efectiv, implementarea lor va începe din anul viitor,” a declarat pentru Transilvania Business Lucian Moldovan, city manager Primăria Alba Iulia.

Cele 6 idei de proiecte vor fi implementate din 2024

„Parc de ciclism pentru copii și educație rutieră”, proiect depus de către Robert Marian, în domeniul Mobilitate; accesibilitate; siguranța circulației, cu bugetul propus de 200.000 lei. Acesta a adunat un număr de 874 voturi.

„Loc de joacă pentru copii + Sală fitness outdoor”, proiect depus de către Altomi Gabriel, în domeniul Sport; educație și cultură, cu bugetul propus de 90.000 lei. Acesta a adunat un număr de 611 voturi.

„Teren multisport cu gazon artificial – Școala gimnazială Bărăbanț”, proiect depus de către Raluca Cioflică, în domeniul Sport; educație și cultură, cu bugetul propus de 200.000 lei. Acesta a adunat un număr de 529 voturi.

„Amenajarea izvorului cu apă potabilă din Bărăbanț – izvorul Mecanica!”, proiect depus de către Țârău Mariana, în domeniul Amenajare spații publice/zone verzi, cu bugetul propus de 195.000 lei. Acesta a adunat un număr de 397 voturi.

„Aer curat, copii sănătoși!”, proiect depus de către Maria Gabriela Nanu, în domeniul Sport; educație și cultură, cu bugetul propus de 200.000 lei. Acesta a adunat un număr de 233 voturi.

„Parcare biciclete (de cartier)”, proiect depus de către Cucu Ciprian Ioan, în domeniul Mobilitate; accesibilitate; siguranța circulației, cu bugetul propus de 196.300 lei. Acesta a adunat un număr de 60 voturi.

Stadiul proiectelor din 2022

Ediția din 2022 a dat câștigătoare 3 propuneri, devenind proiecte finanțabile prin votul locuitorilor din Municipiul Alba Iulia. Acestea vizează domeniile sport, educație și cultură, precum și amenajare spații publice/zone verzi.

„Din 2020, când a fost prima participare, bugetul anual este de 1 milion de lei. Bugetarea participativă menține într-un crescendo interesul locuitorilor. Proiectele sunt în diverse etape de realizare. În lunile noiembrie și decembrie nu am putut contracta nimic, nu ne permite legislația, deși cu un contract eram chiar în etapa de atribuire a contractului de execuție, dar vom relua procedura la începutul lui 2024. Este vorba despre proiectul Re-CREAȚIA în curtea școlii,” subliniază Lucian Moldovan, city manager Primăria Alba Iulia.

Sursă foto – Bugetareparticipativă.apulum.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Punct unic pentru licențierea companiilor industriale, din 2025

Articolul următor
Hotelul Coroana de Aur rămâne la vânzare, după ce la ultima licitație nu a fost depusă nicio ofertă, a precizat Andrei Besoiu, de la CITR, lichidatorul bunurilor din dosarul de faliment al familiei Moldovan

Proprietarii Jelna au luat Coroana de Aur

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share