Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TeraPlast cumpără grupul austriac Wolfgang Freiler de la familia Uhl

În urma finalizării negocierilor, TeraPlast a semnat acordul pentru achiziția grupului Wolfgang Freiler de la familia Uhl din Austria, care deține facilități moderne de producție în Ungaria și o divizie dinamică de distribuție pe mai multe piețe din Europa Centrală și de Vest.
Echipele care au parafat tranzacția de la Viena | Foto: TeraPlast

Tranzacția presupune preluarea celor două fabrici deținute de grupul austriac în Ungaria: Polytech și Pro-Moulding.

În urma finalizării negocierilor, TeraPlast a semnat acordul pentru achiziția grupului Wolfgang Freiler de la familia Uhl din Austria, care deține facilități moderne de producție în Ungaria și o divizie de distribuție pe mai multe piețe din Europa Centrală și de Vest.

Prețul tranzacției este stabilit la 16,5 milioane €, sumă acoperită din surse mixte (interne și finanțare bancară), la care se adaugă un mecanism de earn-out (câștig bazat pe atingerea anumitor ținte financiare, n. red.) în funcție de EBIDTA (profit înainte de taxe, dobânzi și amortizare, n. red.) realizat de Freiler în 2024.

Pentru a acoperi costul tranzacțieiTeraPlast va utiliza surse mixte, interne și finanțare bancară. 

„Parafăm acum rezultatul unei munci intense de analiză atentă și calcule precise de oportunitate. Întreg mediul de afaceri trebuie să urmărească planuri de extindere și dezvoltare pe termen lung, să ducă produsele și capitalul românesc în toată Europa, nu să încetinească de teama conflictelor sau să se lase descurajat de cei care cred mai puțin în perspectivele lor.

În ultimii ani am investit masiv și am marcat un exit de succes, având în jur conflicte armate și o pandemie. Pornim cu planuri ambițioase către piețele din Vest odată cu această achiziție” a declarat Dorel Goia, președintele TeraPlast.

Bistrițenii preiau 144 de angajați

„Am regăsit cu plăcere în TeraPlast un partener strategic ideal pentru a continua tradiția de 20 de ani de performanță și creștere a companiei. Amplasarea fabricilor noastre și relațiile solide, de durată cu clienții sunt în armonie cu strategia de creștere a TeraPlast.

A fost deosebit de important pentru mine că TeraPlast își propune să păstreze echipa actuală, asigurând astfel o tranziție lină a operațiunilor și colaborări de succes cu clienții noștri” a spus Jurgen Uhl.

Familia Uhl activează în mai multe domenii: construcții, imobiliare și HoReCa. Polytech și Pro-Moulding desfășoară activități de producție pe teritoriul Ungariei, în timp ce Freiler gestionează activitatea de distribuție. Polytech produce țevi pentru protecția cablurilor electrice și a fibrei optice, cu un grad ridicat de calitate.

Pro-Moulding este specializată în injecția de mase plastice. O altă entitate a grupului deține o bază industrială pe 5 ha de teren și hale în Sud-Vestul Ungariei. Produsele sunt comercializate pe piețele din Ungaria, Cehia, Austria, Germania și Franța. În urma tranzacției, cei 144 de angajați ai Freiler se vor alătura grupului TeraPlast.

Investiții de 2 milioane de euro

„Am demonstrat, de-a lungul timpului, că știm să creștem business-uri de succes în procesarea polimerilor. Asta vom face și acum. Pornim de la o bază industrială solidă și o poziție geografică favorabilă pentru accesul la alte cinci țări din Europa de Vest.

Totodată, preluăm business-uri cu potențial, active într-o piață în care concurența e mai redusă decât în România. Vom continua dezvoltarea Freiler prin investiții de 2 milioane de euro în dezvoltarea portofoliului de produse pentru infrastructură, pentru a ne întări competitivitatea în regiune”, a adăugat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.

În 2022, Freiler a înregistrat afaceri de 31 milioane € și EBITDA de 4 milioane. Grupul din România este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est, fiind compus din TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova și Somplast.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Nano Energies intră pe piața din România

Articolul următor

Bugetul Consiliului Județean Sibiu, în creștere cu 19% față de 2023

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share