Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

P3 Logistic Parks în 2023: tranzacții de peste 170.000 de metri pătrați

P3 Logistic Parks, dezvoltator, proprietar și manager de proprietăți imobiliare industriale din Europa a încheiat anul 2023 cu tranzacții pentru o suprafață totală de peste 170.000 de metri pătrați în România, în parcul industrial  P3 Bucharest A1, marcând cel mai mare volum de activitate înregistrat de companie în ultimii ani pe piața din țara noastră.

Dezvoltatorul raportează cel mai complex portofoliu de clienți de până acum, un mix ideal de chiriași din domenii precum retail, logistică & distribuție, pharma, producție și altele. Aproximativ 40% din spațiile închiriate sunt ocupate de mari retaileri și companii din domeniul FMCG, 40% de companii de logistică și distribuție, iar restul de 20% sunt închiriate de companii din domenii precum producție, IT și pharma.

Din totalul închirierilor raportate în anul 2023, peste 150.000 mp reprezintă tranzacții din parteneriate de lungă durată, iar 20.000 mp din parteneriate pe termen scurt. Dintre parteneriatele pe termen lung, 77% din suprafață o reprezintă prelungiri ale contractelor existente, 25% extinderi ale spațiului închiriat în cadrul parcului, iar 5% reprezintă chiriași noi.

Cristina Pop, Head of Asset Management P3 Romania, subliniază performanța companiei în contextul actual al sectorului industrial: „Anul trecut a fost un an de succes pentru noi, cu rezultate extraordinare, evidențiate de tranzacțiile semnate, de la reînnoiri contractuale, extinderi, până la diversificarea mixului de chiriași. Atragerea unui nou sector în portofoliul de chiriași, în domeniul producției ușoare, subliniază capacitatea electrică de 50 MW de care dispune parcul, ceea ce constituie un avantaj distinct. Perspectiva anului 2024 este de a ne concentra pe maximizarea portofoliului existent, avansarea strategiei ESG și de a continua în a oferiri servicii de excelență partenerilor noștri.”

Dezvoltatorul evidențiază un interes pronunțat al clienților pentru clădiri prietenoase cu mediul și opțiuni de energie verde, aspecte reflectate în strategia bine definită a companiei pe partea de ESG. Toate clădirile parcului sunt certificate BREEAM “Very Good”, P3 Bucharest A1 fiind singurul parc industrial instituțional din țară cu smart metering pe partea electrică. Toate spațiile beneficiază de soluții de iluminat cu tehnologie LED 100%. Totodată, parcul dispune de instalații de încălzire separate pentru zonele de birouri și depozitare, pentru o gestionare mai eficientă a consumului de energie și un mediu de lucru confortabil și eficient.

În plus, terminalul feroviar din cadrul parcului, stația CFR pentru călători, prizele pentru încărcarea mașinilor electrice, atât autoturisme mici, cât și tiruri, stația de înaltă tensiune de 50 MW și sistemele de smart metering furnizează parcului o infrastructură flexibilă și adaptată pentru o gamă variată de activități industriale, logistice și comerciale.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Flexibilitatea programului de lucru, creșterea competențelor digitale ale angajaților pot să contribuie la succesul companiilor într-un an marcat de incertitudini, spune CEO-ul Psihoselect.  

Claudia Indreica: “Am ajuns să penalizăm munca part-time prin supraimpozitare”

Articolul următor

Redport Capital anunță o cifră de afaceri de peste 100 milioane de Lei în anul 2023

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share