Pentru ediția aniversară a Gourmand Cookbook Awards ( THE BEST OF THE BEST GOURMAND AWARDS 30 YEARS), premii cunoscute drept Oscarul cărților de gastronomie, au fost nominalizate, între titlurile ultimilor 30 de ani, cinci cărți din România. Sunt cărți despre vinuri și preparate culinare, iar autorii lor sunt Marinela Ardelean, Mircea Groza, Ligia Pop, Laura Cosoi și Adriana Sohodoleanu. Premiile Gourmand Drinks au fost inițiate în 1995 de Édouard Cointreau, descendent al faimosului scriitor francez, din secolul al XVI-lea, François Rabelais, autorul nu mai puțin celebrei alegorii satirice Gargantua și Pantagruel.
Premiile Gourmand sărbătoresc 30 de ani în 2024-2025, iar primul eveniment va avea loc în Portugalia.
Într-o țară cu un enorm potențial gastronomic, enologic și al distilatelor, dar care face pași firavi pentru sistematizarea informațiilor și coagularea lor, mai există voci și încă se rostogolește marota despre inexistența unei bucătării românești. Cei mai mari specialiști în gastronomie la nivel mondial infirmă acest lucru și selectează în fiecare an cele mai reușite cărți de profil, iar România este prezentă de aproape zece ani pe listele de nominalizare și premiere. Iată că pentru perioada Gourmand Cookbook, în cei 30 de ani de când aduc în atenția publicului cele mau reprezentative cărți de gastronomie la nivel mondial, pentru anii 1995-2024, România are ceva de spus.
Să ne aprecieze alții!
Tot suntem noi snobi și ne bucurăm abia când efortul unui român e confirmat la nivel internațional, ignorând faptul că înainte de acel premiu, prea puțini acordau atenție aceluia care muncea zi de zi, aducându-și talentul la rang de excelență în domeniu. Rămânem deocamdată cu speranța că bucătăria românească, vinurile și distilatele românești vor putea fi studiate în țară, într-un sistem de învățământ care să pregătească forța de muncă pentru industria ospitalității de la nivel liceal până la cel universitar. La capitolul speranțe ar trebui inclusă și cea legată de patrimoniul culinar românesc, parte a patrimoniului imaterial. Avem Tezaure Umane Vii, dar niciunul dintre ei nu este legat de acest patrimoniu culinar. Cazul Mircea Groza, al cărui dosar a fost respins de Ministerul Culturii este o dovadă că ceva nu funcționează, iar până la utilizarea gastronomiei, cu toate componentele ei, ca pârghie în turismul românesc, drumul pare să ducă prin editurile care știu să realizeze cărți de specialitate, susținând astfel cercetările specialiștilor în gust, aromă, textură, buchet și tradiție pe plaiurile românești.
Cine sunt nominalizații THE BEST OF THE BEST GOURMAND AWARDS 30 YEARS?
România este prezentă pe lista de nominalizare cu cinci volume excelente.
Marinela Ardelean, cu volumul 50 vinuri românești întâlnesc 50 preparate culinare italiene, apărut bilingv la editura Terra Ferma (Italia) în 2014 și premiat în 2015 la categoria Best Wine Book Translation.
Laura Cosoi, cu Rămâi la masă? a obținut în 2015 premiul la categoria Best TV Chef Book- Europe cu volumul editat de Curtea Veche în 2014.
Ligia Pop cu volumul Rețete Vegane fără foc, Curtea Veche a fost premiată în 2014 la categoria Best Vegan Cookbook. Cartea se află la a VI-a ediție.
Mircea Groza, cu ZĂMURI – supe, zupe și năcreli (rețete ardelenești din bătrâni), editura GastroArt 2023 a obținut premiul la categoria Eastern Europe book, după o dublă nominalizare și la categoria Food Heritage book.
Adriana Sohodoleanu cu volumul Ce e nou în Noua Bucătărie Românească, apărut în 2023 la GastroArt și nominalizată pentru acest an la Eastern Europe book.
Două cărți sunt scrise de fii ai Sălajului
Marinela Ardelean este pe jumătate sălăjeancă, tatăl ei fiind născut și crescut în Șimleul Silvaniei, acolo unde spumantul e la el acasă, mama ei fiind din Cavnic, Maramureș. Fericită să afle că ediția aniversară a Gourmand Cookbook Awards a inclus cartea ei pe lista nominalizaților din România, Marinela Ardelean a declarat în exclusivitate pentru Transilvania Business că volumul ar putea cunoaște o nouă ediție.
„Recunoașterea continuă pe care o primește prima mea carte, publicată în Italia, este o bucurie imensă pentru mine. Chiar dacă au urmat alte 5 cărți publicate în România, 50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene a fost primul proiect de suflet de mare amploare, și fiecare premiu și apreciere internațională confirmă importanța muncii depuse. Nu exclud posibilitatea unei retipăriri actualizate a cărții, pentru a aduce această poveste în atenția unui public și mai larg” a spus Marinela Ardelean, inițiatoarea și fondatoarea RO Wine, singurul festival din România dedicat vinurilor premium și super-premium. Marinela Ardelean a devenit în 2014 Dame Chevalier de l’Ordre des Coteaux de Champagne și a fost selectată de Academia Italiană a Bucătarilor, între cei mai buni experți din sectorul gastronomic și vinicol italian, pentru a susține cursuri de dezvoltare profesională în domeniul analizei senzoriale și al asocierilor dintre vin și mâncare.
„Cartea ta este o piatră de hotar importantă pentru gastronomie” i-au transmis reprezentanții Gourmand Awards Marinelei Ardelean.
Mircea Groza și zămurile sălăjene
Mircea Groza este un sălăjean 100%, iar volumul său este rodul cercetării de teren realizate în toate localitățile județului Sălaj. Efortul său de arheolog culinar a adus la lumină variante locale de ceea ce el numește generic zămuri, descrise în grai local, așa cum le-ar fi transmis bunica sa din Hida.
Savuroase și nostalgice pentru cei care înțeleg expresiile specifice, plină de necunoscute pentru cei nededulciți la grăitul sălăjenilor și la denumirile atât de diferite de la o zonă la alta și chiar de la o comună la alta, cele 182 de rețete culese și publicate de Mircea Groza au fost selectate din nu mai puțin de 400 culese la început poveștile bunicii, apoi de la socăcițe, și în final prin documentarea pe teren. Aceasta a fost una sistematică, alcătuind o adevărată hartă a patrimoniului culinar al Sălajului.
30 de ani de recunoaștere internațională în gastronomie
Lista pe țări este doar pentru autorii sau editorii pentru care sunt așteaptări realiste de participare sau reprezentare la evenimentele aniversare. De obicei există doar o singură carte pentru un autor. Lista ar putea fi de trei ori mai mare dacă ar fi fost incluse toate premiile I de la edițiilor anterioare.
Noul termen anual de propuneri pentru premiile anuale Gourmand este 16 octombrie. Aniversarea a 30 de ani a Gourmand Awards este planificată să aibă loc în Europa și Asia în perioada 2024-2025. Primul eveniment va fi în Portugalia
„Sunt mari așteptări de la Familia Gourmand pentru acești treizeci de ani. Primim deja felicitări, mărturii și scurte videoclipuri, cu mai puțin de 3 minute fiecare. Ne așteptăm ca evenimentele aniversare să fie cele mai importante ale noastre și cele mai importante evenimente vreodată. De la început, Premiile Gourmand au fost inspirate de Spiritul Olimpic, ceea ce face parte din valorile de bază ale Familiei Gourmand. Acesta poate fi experimentat la evenimentele noastre, care au aceeași atmosferă extraordinară ca un sat olimpic. În acest an olimpic 2024, este mai clar ca niciodată că mai mult Spiritul olimpic este esențial pentru viitorul nostru” au spus reprezentanții Gourman Awards.
Cum stau țările din jur?
Singura țară vecină, care nu este prezentă în panteonul gastronomic Gourmand Awards este Serbia. Comparația cu țările din jurul nostru este onorantă, doar Turcia fiind mult mai bine reprezentată decât România.
Moldova
• Eat like Moldovans, Nata Albot (2015)
• Oameni, Locuri, Bucătărie, Vin, Angela Brasoveanu Erizanu (Editura Cartier 2019)
• Wine is our bread, Daniela Ana Berghahn 2023)
Bulgaria
Cooking with Yogurt, Ilian Iliev (2015)
• Bulgarian Chefs, Ilian Iliev (2017)
• Magic of Chocolate, Ilian Iliev, Eliza Bojinova (2018)
• Cookbook for grown-up children, Alya Markova (2023)
Ungaria
Hungarian Desserts Book, Tamas Bereznay (Boook 2017)
• Magyar Superfoods, Szabo Adrienn (Boook 2021)
DRINKS HUNGARY
• Tokaj Guide, Ripka Gergely (Boook 2022)
Turcia
• 1236 Selfuklu Mutfagi, Omur Akkor (2012)
• Cafe Fernando, Cek Sonmersoy (Okuyanus 2014)
• Raki and Fish, T. Morgul (2014)
• Good Smells, cookbook for the visually impaired, in braille (Rotary Disrict 2440, 2014)
• Erkem do er Islam, Omur Akkor (2015)
• Health and beauty home recipes, Aslihan Sabanci (2015)
• Mediterranean cooking for children, Aslihan Sabanci (2017)
• Balikesir, City with 50 cheeses, Kubilay Tolga Ergun (2018)
• Gaziantep 4 seasons (2019)
• Anadolu, Sahrap Soysal (2021)
• Yap Ye Paylas, Aydan Kustanat (Altin 2021)
• Boncuklu Hoyuk, Catalhoyuk, 10.000 years, Chef Ulas Tekerkaya (Karatay 2022)
• Konya (2022)
• From mother to daughter, Sirma Gurven, Berna Kumas Sipahi (Arkas Holding 2023)
• 7 Mehmet, Sinan Hamamsarilar (2023)
• Meyhane itihsas kitabi, Nilhan Aras and 52 authors (Overteam 2023)
• Nature Therapeutic Recipes, Aslihan Sabanci (2023)
• Gluten free, sugar free gourmet cuisine, Aslihan Sabanci (2023)
• Malatya Apricot (Malatya 2023)
• Yucider (Yucita.org, 2023)
• Davet Sofrolari, Zeynep Koksal Yaykiran (Dogan Solibri 2023)
• Apiko, Cigden Alagok (Alfa 2024)
• Family Heritage Recipes, Selin Athsoy, Sahrap Soysal (Dogan Colibri 2024)
DRINKS TURKIYE
• Raki Gastronomisi, Erdin Zat (Overteam 2017)
• Kahve, Cenk Girginol (2018)
• Angel’s share whisky, Dr. Burkay Adalig (Epsilon 2021)
Ucraina
The New Ukrainian Cookbook, Annette Grodnik (Hippocrene 2012)
• Ukraine, Cuisine et histoire, Braichenko Olenia Yuriiva (La Martiniere, Yishak Cultura, 2022)
• Cocina Ucraniana, recetas para la cooperacion (Universitat de Valencia 2023).
Premiile Gourmand World Cookbook sunt o competiție de nivel mondial dedicate culturii gastronomice. Participarea este deschisă tuturor țărilor, indiferent de limbă și gratuită. Distincțiile urmăresc atât arta culinară, cât și pe cea enologică.