de Horea CACOVEAN (OSPA Cluj)
În perioada 15-18 iunie 2016 a avut loc la Cluj-Napoca, sub patronajul Societății Europene de Conservare a Solurilor (ESSC) și având ca și numitor comun “Solul- viitorul nostru comun”, un eveniment de mare importanță pentru știința solurilor din România, consacrat în totalitate problemelor ce afectează învelișul de soluri din toată lumea.
Importanța acestei conferințe cu caracter european este cu atât mai mare pentru țara noastră, deoarece a venit să completeze un gol de peste 50 ani de la ultima mare manifestare ce a avut loc cu ocazia Congresului Mondial de Știință a Solului din anul 1964. Manifestarea a avut ca și organizatori Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice, toate din municipiul Cluj-Napoca.
La această conferinţă au participat peste 130 specialiști din domeniul științei solurilor din 32 țări de pe aproape toate continentele, iar îmbucurător a fost faptul că numărul cel mai mare a fost din România. Alegerea tematicilor care să fie abordate în cadrul conferinței a constituit o sarcină destul de dificilă datorită multitudinii de problematici, unele destul de grave, ce afectează învelișul de soluri la nivel mondial.
Tematica abordată s-a orientat spre problematici extrem de complexe, precum: deșertificarea și securitatea alimentară; solurile organice, protecție și conservare; managementul funcțiilor solului – monitorizare și remediere; influența incendiilor asupra proprietăților solurilor; solurile urbane- tehnici inginerești de evaluare; conservarea solurilor rezultată în urma politicilor unei agriculturi conservative și organice; solurile forestiere – politici conservative; managementul terenurilor agricole și schimbările de mediu; creșterea calității solurilor prin utilizarea resurselor naturale; relația climat – agricultură inteligentă – modelare și predicție; pedotehnica în cadrul fermelor agricole și remedierea zonelor miniere.
Primele trei zile ale conferinței s-au desfășurat pe secțiuni, în care au fost abordate tematicile prezentate mai sus, dar care spre bucuria auditoriului a suscitat ample discuții, uneori chiar aprinse, legate de direcția de evoluție a învelișului de soluri în contextul dezvoltării economice, dar și a crizelor economice și politice ce caracterizează omenirea în prezent. Partea a doua a conferinței a fost alocată excursiei de teren, ce a cuprins trei zone cu un mod diferit al practicilor agricole, dintre care s-a remarcat Stațiunea de Cercetări Agricole din Turda, considerată a fi liderul cercetării agricole din Transilvania.
Se cunoaște faptul că solul reprezintă o importantă resursă de viață a societății umane, fiind suportul activităților agricole și industriale ale omenirii. Din păcate, din cauza lipsei unor hotărâri care să protejeze această resursă esențială, chiar de durată, la nivel mondial, a făcut din sol o materie primă aflată sub o presiune enormă. Ocazia celebrării zilei mondiale a deșertificării a constituit ocazia perfectă de a sublinia faptul că degradarea indusă învelișului de soluri de către activitățile antropice se află într-o continuă creștere, constituind un important pericol la adresa securității alimentare a națiunilor lumii, dar și a majorității ecosistemelor terestre. Unele studii legate de eroziunea solurilor au arătat că, la nivel mondial, circa 1 ha de sol fertil se pierde la fiecare șase secunde. Acest fapt vine în contextul în care, pentru unele țări, inclusiv pentru țara noastră, obținerea de noi terenuri agricole devine practic imposibilă, doar dacă nu sunt afectate alte ecosisteme naturale, prin defrișare, terenuri noi apărute (deltele), distrugerea zonelor umede etc. Părerea unanimă a specialiștilor prezenți la acest eveniment a fost că se impune utilizarea de tehnologii care să fie tot mai adecvate sistemelor de utilizare durabilă a suprafețelor agricole și a celor naturale, în scopul reducerii impactului activităților antropice. Concluzia finală a fost legată de aplicarea tot mai puternică a conceptului de sustenabilitate în agricultură, care să susțină pentru generațiile viitoare existența unui înveliș de soluri capabil să ofere hrană pentru o populație aflată într-o creștere accentuată.
Citește și:
Fondatorul EBS a scos o carte despre antreprenoriat
Creatorul companiei informatice preluată de grupul japonez NTT și-a lansat volumul la Institutul de Istorie George Bariţiu (IIGB)…
6 mai 2024
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024
Se profilează hub-ul de cooperative agricole ale Ardealului
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (FCSC) Cluj și-a propus să facă o comuniune a celor mai performante grupări…
6 mai 2024
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024