Editura Universității de Vest (EUV) participă la cea de-a șasea ediție a Salonului de Carte Bookfest Timișoara, 6-9 aprilie 2017. La standul Editurii se vor găsi, printre cele peste 130 de titluri, multe apariții noi, care vor fi lansate la această ediție a Salonului de carte.
Precizăm că agenda celei de-a șasea ediții a Salonului de Carte Bookfest Timișoara este una cu adevărat excepțională. Astfel, între 6 și 9 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT), de vizavi de Sala Olimpia, Bookfest Timișoara a pregătit un program de cinci stele ce cuprinde lansări de carte, proiecție de film și întâlniri cu cei mai remarcabili autori contemporani.
În cele patru zile de sărbătoare culturală, vizitatorii vor avea ocazia să răsfoiască cele mai interesante noutăți editoriale și să găsească cele mai inspirate cadouri pentru cei dragi, dat fiind că Sărbătorile Pascale vor fi la doar o săptămână distanță. Cu o ofertă de circa 25.000 de volume la cele mai bune prețuri și din cele mai variate domenii, la Bookfest Timișoara vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din România.
Editura Universității de Vest (EUV) participă la această ediție a Salonului de Carte cu peste 130 de titluri, multe apariții noi.
Programul evenimentelor EUV:
Joi 6.04
15:00 – 16:00
Lansare carte, autor Ioan Slavici, Politica românească. Ediție, prefață și note de Lucian-Vasile Szabo. Prezintă: Lucian-Vasile Szabo, Cornel Ungureanu și Viorel Marineasa.
17:30 – 18:00
Lansare de carte – Un ev enorm și delicat, Poeți francezi ai veacului de mijloc, Tălmăciri și glose de Șerban Foarță. Prezintă: Marcel Tolcea.
18:00 – 19:00
Scurt metrajul ȘerbAnno Domini prezentat de Biblioteca Județeană Timiș. Prezintă: Tudor Crețu, Șerban Foarță și Marcel Tolcea.
Vineri 7.04
14:00-15:00
Lansarea colecției de Științele ale Educației a Editurii Universităţii de Vest. Invitați: Aura Danielescu, Inspector Școlar General al județului Timiș, Sorina Groza, președintele Asociației Învățătorilor Bănățeni, Simona Sava, directorul Departamentului de Științe ale Educației din UVT, precum și autorii Otilia Bersan, Dimitrie Radu, Mariana Crașovan, Anca Luștrea și Ionel Moș.
16:00-17:00
Lansare de carte – Elementul latin moștenit în lexicul dialectului istroromân, autor Gabriel Bărdăşan. Prezintă: Vasile Frățilă și Ana Maria Radu-Pop.
Sâmbătă 8.04
11:00-12:00
Lansare de carte – Mehala – o poveste, autor Dan Negrescu. Prezintă: Otilia Hedeșan și Dana Percec.
18:00 – 19:00
Lansare de carte – Întrebări puse La Punkt, autor Cristian Pătrășconiu. Invitați: Adriana Babeți, Marcel Tolcea, Mircea Mihăieș, Vasile Popovici, Cornel Ungureanu, Robert Șerban, Smaranda Vultur, Daniel Vighi și Dan Negrescu.
Duminică 9.04
11:00-12:00
Lansare de carte – Periplu prin malefic. Un eseu lucrat pe surse, autori Dana Percec și Dan Negrescu. Prezintă: Adriana Babeți și Reghina Dascăl.
17:00 – 18:00
Lansare de carte – G.I. Tohăneanu-Optimus Magister, autor I. Funeriu. Prezintă: Florica Bodişteanu și Marcel Tolcea.
18:00-19:00
Lansare de carte – Arhivele de folclor și memoria culturală, autor Maria Candale Grosu. Prezintă: Otilia Hedeșan și Diana Mihuț.
Citește și:
Fondatorul EBS a scos o carte despre antreprenoriat
Creatorul companiei informatice preluată de grupul japonez NTT și-a lansat volumul la Institutul de Istorie George Bariţiu (IIGB)…
6 mai 2024
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024
Se profilează hub-ul de cooperative agricole ale Ardealului
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (FCSC) Cluj și-a propus să facă o comuniune a celor mai performante grupări…
6 mai 2024
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024