Prima staţie de încărcare a autovehiculelor electrice deţinută de o entitate publică din judeţul Cluj a fost inaugurată, joi, în parcarea Complexului Hotelier Univers T din Cluj-Napoca, societate la care Consiliul Judeţean Cluj este acţionar unic. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa vicepreşedintelui forului administrativ clujean, Vákár István, a echipei manageriale a hotelului ,,Univers T”, a unor consilieri judeţeni şi locali, precum şi a reprezentanţilor unui dealer local de maşini, partener în realizarea proiectului.
Iniţiativa conducerii Univers „T” de a amplasa o astfel de staţie de încărcare a maşinilor electrice în parcarea proprie a hotelului vine în contextul unei lipse acute pe piaţa clujeană a unor asemenea facilităţi de încărcare a autovehiculelor de tip hibrid sau electric, concomitent cu o creştere a cererilor pentru folosirea acestui gen de dispozitive.
Prin implementarea acestui proiect, Univers „T” şi-a propus să vină, în principal, în sprijinul clienţilor proprii, atât a celor care se vor caza în hotel cât şi a celor care vor vizita restaurantul sau terasa acestuia, oferindu-le oportunitatea de a beneficia, în mod gratuit, de avantajele acestui serviciu ultramodern.
,,Felicit echipa managerială a hotelului pentru acest proiect prin intermediul căruia a reuşit nu doar să răspundă, ci chiar să anticipeze trendul pieţei de profil şi cerinţele clienţilor. Este o iniţiativă mai mult decât lăudabilă pe care ne-am dori-o a fi preluată de cât mai multe alte entităţi publice sau private. Chiar dacă acest tip de autoturisme sunt încă relativ costisitoare, e evident că aceasta este tehnologia viitorului, una nepoluantă, pe care ne-o dorim şi pentru Cluj”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vákár István.
În prezent, complexul hotelier Univers „T” dispune de o parcare proprie cu o capacitate de aproximativ 80 de locuri, accesibilă atât autoturismelor cât şi autocarelor cu turişti. Alături de turiştii cazaţi în hotel care vor putea să îşi încarce autoturismele pe parcursul întregii nopţi, de încărcarea gratuită vor putea beneficia şi cei care vor decide să mănânce în restaurantul hotelului sau cei care se vor destinde pe terasa hotelului.
Citește și:
Fondatorul EBS a scos o carte despre antreprenoriat
Creatorul companiei informatice preluată de grupul japonez NTT și-a lansat volumul la Institutul de Istorie George Bariţiu (IIGB)…
6 mai 2024
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024
Se profilează hub-ul de cooperative agricole ale Ardealului
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (FCSC) Cluj și-a propus să facă o comuniune a celor mai performante grupări…
6 mai 2024
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024