Consiliul Judeţean Cluj, iniţiator şi beneficiar al proiectului cu finanţare europeană care vizează extinderea Parcului Industrial Tetarom I, a câştigat joi, 15 iunie a.c., premiul I al concursului de fotografie pe tematica proiectelor europene organizat de Fundaţia ,,Centrul pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici şi Mijlocii” (C.D.I.M.M.) Maramureş – structura gazdă a Centrului Europe Direct Maramureş.
,,Este, practic, o nouă recunoaştere a importanţei şi utilităţii acestui proiect pe care l-am iniţiat în anul 2011 şi ale cărui numeroase beneficii vizează nu doar comunitatea locală şi judeţul Cluj, ci întreaga regiune de Nord-Vest a ţării. În cel mai scurt timp, cele trei noi clădiri de birouri ultramoderne şi hala, deja realizate în cadrul proiectului, vor fi puse la dispoziţia mediului clujean de afaceri, sprijinul pe care noi îl acordăm agenţilor economici urmând să se traducă în noi locuri de muncă bine plătite şi un plus de bunăstare pentru întreaga comunitate. “, a declarant preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Anunţarea câştigătorilor acestei competiţii la care s-au înscris nu mai puţin de 51 de proiecte cu finanţare europeană din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor, Maramureş şi Satu-Mare a avut loc în cadrul dezbaterii pentru Planul de Investiţii pentru Europa şi Viitorul UE organizată la Baia Mare, de Fundaţia C.D.I.M.M. Maramureş. Cu acest prilej a avut loc premierea proiectelor câştigătoare înscrise în Concursul de fotografie ,,InvestNV – Proiecte europene în Regiunea de NV”, acestea fiind împărţite în două secţiuni, respectiv Dezvoltare locală şi Dezvoltarea afacerilor. Scopul principal al competiţiei a fost acela de a ilustra rezultatele celor mai de succes proiecte de investiţii cu finanţare europeană, precum şi impactul acestora în comunităţile regiunii de Nord-Vest a ţării.
Consiliul Judeţean Cluj a participat la această competiţie cu unul dintre cele mai de impact proiecte cu fonduri europene derulate la Cluj, proiect care generează multiple beneficii inclusiv la nivel regional şi naţional – Proiectul de modernizare şi extindere a Parcului Industrial TETAROM I din Cluj-Napoca. În acest context, fotografiile înscrise în concurs de Consiliul Judeţean au fost extrem de apreciate, reuşind să adune peste 35% din numărul total al voturilor exprimate pentru proiectele menite să sprijine dezvoltarea afacerilor.
Proiectul Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I – Edificare clădiri, extindere şi modernizare infrastructură” Cod SMIS 42801, implementat de Judeţul Cluj / Consiliul Judeţean Cluj şi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 vizează dezvoltarea şi extinderea Parcului Industrial TETAROM I, un veritabil motor al dezvoltării economice a Clujului şi a întregii Transilvanii ocupat în prezent în proporţie de 100%. Proiectul parcurge în prezent ultimele etape, urmând să faciliteze noi şi noi investiţii în industria de înaltă tehnologie, cu o valoare adăugată mare şi care generează, în mod evident, un plus de dezvoltare, beneficii şi bunăstare pentru comunitatea locală, pentru judeţul Cluj în ansamblu şi pentru întreaga regiune.
Citește și:
Fondatorul EBS a scos o carte despre antreprenoriat
Creatorul companiei informatice preluată de grupul japonez NTT și-a lansat volumul la Institutul de Istorie George Bariţiu (IIGB)…
6 mai 2024
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024
Se profilează hub-ul de cooperative agricole ale Ardealului
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (FCSC) Cluj și-a propus să facă o comuniune a celor mai performante grupări…
6 mai 2024
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024