Campania ”Iubesc vinul românesc” continuă. Dacă iubiți cu adevărat vinul românesc, sunteți așteptați la cea de-a VII-a ediție a Salonului VINTEST – ”Vin de Crăciun – Vinul – Arta și design-ul sticlei și al etichetei, arhitectura cramei”, în perioada 15-17 decembrie 2017. Sfânta Sărbătoare de Crăciun poate fi întâmpinată cu sute de vinuri, spumante, frizante, distilate, la km 0 al Bucureștiului.
Sute de sortimente deosebite de vin, de spumante și frizante, de distilate în sticle mai mult sau mai puțin clasice, cu etichete semnate de pictori, graficieni consacrați vor fi expuse, bineînțeles degustate, la emblematica Sala Expozitională a Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, strada Academiei nr. 18-20, sector 1, în perioada 15-17 decembrie 2017.
“Manifestarea noastră va fi armonios întregită și de Expoziția de imagine fotografică a arhitecturii clasice sau futuriste a fiecărei crame participante și de un pre-eveniment ”Drumul vinului și arhitectura ca brand în turismul viticol”, declară Lucia Pîrvu, organizator Vintest.
Pe parcursul celor trei zile, nouă producători de vinuri – spumante, frizante, distilate, vor fi selecționați pentru a participa la concursuri sondaj cu publicul vizitator, conform tematicilor stabilite: Impactul sticlei și al etichetei în achiziționarea vinului; rolul imaginilor fotografice cu arhitectura cramelor, restaurantelor, pensiunilor, în decizia de a accesa turismul viticol; răspunsul prompt al publicului vizitator la relația vechi vs nou.
”În Campania Iubesc Vinul Românesc din acest an venim cu conceptul Vinul – Arta și Design-ul sticlei și etichetei, arhitectura cramei ce reunește producători importanți care vor prezenta peste 200 de sortimente de vin, de spumante sau frizante și distilate, acompaniate de sugestive imagini ale cramelor, restaurantelor, pensiunilor. În urmă cu 27 de ani, multe din cramele și clădirile în care se producea vinul arătau extrem de simplu, chiar auster unele, dar între timp a intervenit dorința de nou, de schimbare, realizându-se adevărate construcții avangardiste dar nu numai!- în care vinul de excepție și arhitectura ambientă oferă un spectacol sui generis pe măsură. Astăzi, producătorii sunt pregătiți nu numai pentru piața națională, ci și pentru cea internațională, ceea ce, implicit va duce la dinamizarea turismului viticol și la educarea consumatorului, de care noi ne ocupăm de mai bine de 14 ani, atât în edițiile de la Timișoara, cât și prin cele de la București. Este bine să reamintim câteva crame de referință din diverse țări cu recunoscute tradiții vitivinicole, precum: în Franța, Château Cheval Blanc din Saint Emilion, Arhitectura Christian de Portzamparc; în Spania, Bodega Marques de Riscal din Elciego, Arhitectra Gehry Partners; în Italia, Cantina Rotari din Trento, Arhitectura Alberto Ceccheto; în Portugalia, Adega Maior, din Campo Maior, arhitectura Alvaro Siza; în SUA, California Napa Valley, Opus One, realizată prin colaborarea dintre Robert Mondavi și baronul Philippe de Rothschild. De reținut că a doua atracție turistică în SUA, California, după Disneyland sunt Podgoriile din Napa Valley”, precizează ing. Lucia Pîrvu, director VINTEST.
Cei dornici să deguste și să cumpere măcar o sticlă sau două, deosebită, pentru Sfânta Masă de Crăciun, sunt asteptați de vineri până duminică, între orele 10.00-18.00 la ”Iubesc vinul românesc – vin de Crăciun”. Un bilet de intrare costă numai 20 lei, pentru care fiecare vizitator primește câte un pahar de vin suvenir pentru multiple degustări în cadrul salonului. “Iubesc vinul românesc – VINTEST” este un eveniment de vârf la care concură superlativ, ca de obicei, peste 100 de parteneri și colaboratori de elită.
Citește și:
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024
Își revine piața rezidențială a Clujului
Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în…
17 mai 2024
ATP Trucks Automobile lansează noile sale autotractoare la CoBuild
Compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România anunță lansarea de noi produse în portofoliu.…
17 mai 2024
TIFF își mărește bugetul la 1,7 milioane €
Scumpirile la avioane și hoteluri, servicii necesare pentru aducerea invitaților la Cluj, au mărit substanțial costurile celui mai…
16 mai 2024
Cinci firme sau asocieri de firme vor să facă Centura Timișoara Vest
Varianta de Ocolire Timișoara Vest are o lungime de 13,90 km. Contractul prevede construcția a zece lucrări de…
16 mai 2024
Timișoara va avea un skatepark de 15 milioane de lei
Proiectul pentru construirea unui nou skatepark, născut din colaborarea dintre Primăria Municipiului Timișoara și comunitatea locală, urmează să…
16 mai 2024
DEER: “Integrăm prosumatorii și vehiculele electrice”
În primul trimestru al anului, Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj a pus în funcțiune investiții de 70…
16 mai 2024
Patru pasaje pietonale pe sub Centura Oradea, construite cu fonduri europene
Valoarea investiției este de 11 milioane de euro, durata de execuție fiind de 6 luni de la emiterea…
16 mai 2024