Primăria Oradea intenționează să construiască o parcare supraetajată pe strada Brașovului, care va avea aproximativ 400 de locuri de parcare și va deservi perimetrul din jurul magazinului Crișul, o zonă centrală aglomerată.
Parcarea urmează să aibă 5 nivele supraterane, ultimul fiind o terasă, și un seminivel demisol (Ds+P+3E+Tr) și este gândită folosind soluția palierelor decalate interconectate prin 3 rampe, 2 amplasate la extremități cu un sens de circulație și 1 centrală cu dublu sens. Circulațiile interioare se desfășoară cu sens unic. Intrarea și ieșirea din parcare se vor face din strada Brașovului, prin amenajarea a două benzi suplimentare la intrarea și ieșirea din parcare.
În construcția parcării sunt prevăzute și locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități dar și parcare pentru biciclete.
În zona barierelor de la intrare vor fi amplasate avertizoare de gabarit maxim și panou electric cu numărul locurilor de parcare disponibile.
Accesul pietonal la parcaj se va face prin intermediul celor 2 circulații verticale orientate spre strada Brașovului, ambele dotate cu câte un ascensor cu capacitate de 8 persoane/630 kg. La nivelul etajului 2, circulația verticală a parcării va fi conectată printr-o pasarelă de legătură peste strada Brașovului de clădirea centrului comercial Crișul Shopping Center. Costurile pentru construcția acestei pasarele vor fi suportate de firma care administrează centrul comercial.
În ședința ordinară a Consiliului Local de marţi, 27 martie, urmează să fie supuși aprobării indicatorii tehnico-economici ai Studiului de fezabilitate pentru realizarea parcării, urmând ca după aprobare să fie demarată procedura de licitație pentru construcția parcării.
Valoarea totală a investiției este de 17.190.412 lei fără TVA, iar durata de realizare a investiției este de 12 luni.
Citește și:
Proprietarul Castelului Gilău: “Am investit averea familiei aici”
Investițiile în Domeniul Rakoczi – Banffy se ridică la 12 milioane de euro, ne-a mărturisit omul de afaceri…
19 mai 2024
20 de ani pentru o groapă
Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Cluj vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv…
18 mai 2024
Oradea are aeroport nou. S-a inaugurat noul terminal al Aeroportului Oradea
Un terminal la cele mai înalte standarde, de două ori și jumătate mai mare decât vechiul terminal, și…
18 mai 2024
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat în Parcul Etnografic Cluj
Mai mult de 50 de creatori adunați într-un singur loc au pornit Iarmaroc la sat, un festival ce…
18 mai 2024
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024