Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cum rezolvăm problema încălzirii iarna viitoare?

Dacă vorbim de următoarea iarnă, nu cred că putem să discutăm de niște schimbări majore în modul în care ne vom încălzii. Putem să discutăm de consumatori din unele sisteme de termoficare care vor avea dificultăți în a se încălzii (peste cele din iarna precedentă, din considerente tehnice) și de consumatori care vor avea dificultăți în a și achita facturile (peste cele din iarna precedentă, din considerente economice).

 

Pe termen lung este esențială conștientizarea unui aspect important, rețelele de distribuție din România, indiferent de forma de energie (termie, electricitate, gaze) sunt uzate tehnic, moral, supra sau subdimensionate. Asta înseamnă că ele vor trebui să fie schimbate. O acțiune inteligentă, ar permite ca imensele investiții în aceste rețele să nu fie realizate doar pentru a înocui un sistem uzat cu același tip de sistem, ci în stabilirea unui plan care să aducă România anului 2050 într-o poziție în care oamenii să nu mai sufere de frig sau să nu poată să-și achite factura, să atingem ținta de zero emisii nete în clădiri (NZB) și să avem suficiența resurselor. Un astfel de concept include – Local Energy Using (LES) – folosirea cu preponderență a resurselor energetice locale și Unique Energy Grid (UEG) – dezvoltarea în interiorul localităților mari a mai multor sisteme de cvartal pentru producerea și distribuirea căldurii și frigului cu distribuție pe orizontală către consumatori.

O astfel de decizie ar presupune mult curaj și va fi dureroasă pentru mulți consumatori din marile orașe, necesitând folosirea sistemelor actuale fără alte investii în acestea, până la momentul finalizării implementării construcției conceptului de UEG, care se va întinde pe o perioadă estimată la 10 – 20 de ani.

Identificarea surselor de energie locale (LES) care pot fi folosite pentru fiecare zonă din țară, permite să folosim la maxim avantajele acestor surse, să reducem costurile cu transportul energiei, să descongestionăm anumite zone, să ne folosim de tehnologia și formele de energie noi în zone în care nu avem alternative fezabile, să atingem țintele naționale pe care le am asumat.

Astfel, fiecare localitate ar trebui să-și stabilească LES care să fie susținute prin Politicile Publice Naționale, dar o macro analiză la nivelul României ne permite să apreciem că:

  • în zona centrală, dar și în zonele în care există resurse de gaze naturale, acestea ar trebui să continue să utilizeze gaze naturale în sistem individual, concomitent cu măsuri de reducere a pierderilor, eficientizare și măsuri de captare a CO2 și stocare în zăcăminte depletate cu scopul atingeri nivelului de Zero Net CO2 în 2050.
  • în zona de vest și nord vest a României, acolo unde există resurse geotermale este importantă sprijinirea prin Politici Publice Naționale și Locale exploatării și dezvoltării ale resurselor geotermale.
  • în zona de deal și munte, Politicile Publice Naționale și Locale trebuie să sprijine exploatarea și dezvoltarea tehnologiei pentru folosirea biomasei.
  • în zona de est a României, dezvoltarea resurselor de încălzire trebuie să ia în considerare sprijin în folosirea pompelor de căldură, lucrări cu costuri mari de investiție, dar care prezintă costuri reduse de operare, fiind astfel un mijloc de a rezolva și problemele sociale cu care această zonă se confruntă
  • în zona de sud est și sud a României, dezvoltarea rețelelor noi de distribuție pe hidrogen, hidrogen care se poate produce din excedentul de energie regenerabilă produsă în această zonă și care datorită congestiilor existente nu poate fi descărcată în alte zone.
  • în zonele aglomerate (ex București – Ploiești) – amestecul hidrogen – gaze naturale, hidrogen care se poate produce din excedentul de energie regenerabilă produsă în imediata apropiere a acestor zone (Dobrogea), de unde pot să fie transportate prin conducte și folosit în amestec cu gazele naturale, după adaptarea rețelelor existente, concomitent cu măsuri de reducere a pierderilor, eficientizare și măsuri de captare a CO2 și stocare în zăcăminte depletate cu scopul atingeri nivelului de Zero Net CO2 în 2050.

Aceste Concepte, ne pot crea o perspectivă optimistă și posibil de atins, în anul 2050. Alternativa constă în a continua cu Politicile și Măsurile actuale de a „cârpi” rețelele, de a dezvolta Politici Locale și Naționale neadecvate etc. și a ne pune aceeași întrebare și în anii 2030/2040/2050 – Cum rezolvăm problema încălzirii iarna viitoare!

Dumitru Chisăliță,

Președintele Asociației Energia Inteligentă

*Asociația Energia Inteligentă (AEI) reunește profesioniști din domeniul gazelor naturale, hidrogenului, energiei electrice și eficienței energetice. Membrii săi militează pentru creșterea transparenței în piața de energie din România, pentru eficientizarea consumului de energie în toate sectoarele de activitate și pentru folosirea responsabilă a tuturor resurselor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Rombat îl susține pe Simone Tempestini în Campionatul European de Raliuri

Articolul următor

Germanii de la Porsche Engineering aleg Timișoara pentru a-și extinde activitatea din România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share