Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fiscul vrea să taxeze veniturile din meditații și chirii în Transilvania

Județele Cluj, Sibiu și Brașov sunt cuprinse în proiecte pilot de stimulare a conformării voluntare demarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Județele Cluj, Sibiu și Brașov sunt cuprinse în proiecte pilot de stimulare a conformării voluntare demarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Instituția va intensifica, în acest an, activitățile de îndrumare și asistență în domeniul fiscal. ANAF vrea să aibă un rol activ pentru “sprijinirea contribuabililor în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale ce le revin”. Proiectele sunt dedicate persoanelor fizice și se concentrează pe educarea și informarea contribuabililor despre obligațiile fiscale.

Sunt vizați profesorii ce pot obține venituri din meditații, proprietarii care închiriază locuințele. Vor fi monitorizate și persoanele care realizează venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare și întreținere corporală. Primul proiect urmărește identificarea de instrumente de lucru în zona conformării voluntare în cazul cadrelor didactice și a altor persoane care prestează servicii de meditații.

Acesta este menit să aducă eficiență și rezultate satisfăcătoare, în vederea replicării pe o scară mai largă, pe un termen mediu și lung. Într-o primă etapă proiectul se desfășoară în județele Cluj și Sibiu. Cel de-al doilea este desfășurat în Brașov și Constanța. Își propune să prevină și să reducă fenomenele de subdeclarare, nedeclarare a veniturilor din chirii, cedarea folosinței bunurilor, neînregistrare în scop fiscal.

Schimb de informații cu alte instituții publice

“Identificarea contribuabililor care nu se conformează obligațiilor fiscale presupune o abordare axată pe colectarea și publicarea de informații. Predomină îmbunătățirea schimbului de informații atât cu alte instituții publice, cât și cu organisme din sectorul privat”, conform ANAF.

Al treilea proiect vizează activitățile de înfrumusețare / întreținere corporală și se va desfășura în București și Ilfov. Proiectul își propune să crească gradul de informare a contribuabililor care realizează sau care intenționează în viitor să realizeze venituri din activități de înfrumusețare și întreținere corporală.

“O informare activă va conduce la creșterea nivelului de conștientizare a obligațiilor fiscale ce derivă din obținerea unor astfel de venituri și va reduce riscul neconformării în cazul unor controale sau inspecții fiscale”, consideră ANAF.

Întâi atenționări, apoi controale

ANAF va transmite informări către categoriile de persoane anterior menționate pentru a le fi aduse la cunoștință, în mod corespunzător, obligațiile declarative și de plată. Acțiunile de control ale inspectorilor ANAF se bazează pe analize de risc riguros elaborate de direcțiile de specialitate.

Pentru a beneficia de asistență în domeniul fiscal și pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale corect și la timp, contribuabilii pot contacta Call-Center-ul ANAF. Pentru a solicita informații personalizate privind situația fiscală, contribuabilii pot utiliza serviciul Spațiul Privat Virtual al ANAF.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a finanțat prezența la expoziția mondială din Spania a rețelei Moldovan Carmangerie Apahida (MCA).  

Moldovan Carmangerie a reluat tradiția la Alimentaria Barcelona

Articolul următor
retag

reTAG: Cum s-a schimbat comportamentul de cumpărare în ultimii doi ani?

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Ne dorim să fim punctul de contact pentru toți cei care vor să facă transformarea digitală – care este un drum lung și dificil, dar și să găsim cele mai bune servicii pentru a facilita acest proces”, a rezumat coordonatorul The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster (TITC).
Citeste mai mult

“Bursa digitală” a Clujului

Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share