Oradea a fost desemnată, de curând „Cea mai bună destinație Art Nouvea din Europa”. Pe de altă parte, Oradea este cunoscută drept „Capitala Art Nouveau” a României. Aceste titluri nu au fost acordate degeaba, clădirile Art Nouveau și palatele din Oradea continuând să atragă de la an la an tot mai mulți turiști.
Despre palatele orădene, despre clădirile Art Nouveau și despre ce nu ar trebui să rateze un turist aflat în vizită la Oradea ne-a povestit Angela Lupșea, directorul executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor (Oradea Heritage).
Oradea parte a moștenirii europene
„Oradea este împodobită de palate și structuri arhitecturale care te întâmpină la fiecare pas, atrăgându-ți atenția și încercând fiecare să îți vorbească de o anumită perioadă istorică în care locuitorii de vază ai acestui oraș s-au simțit datori să își prezinte în mod vizibil statutul social. Arhitecții timpului, acum personaje celebre, prezentați în materiale bine documentate, au avut la momentul respectiv inspirația să creioneze adevărate bijuterii arhitecturale, înțesate de elemente artistice unice, care azi ne fascinează. Fiecare epocă avea curentul ei de influență descifrat azi de istorici și oameni de cultură pentru a putea prezenta întreaga paletă de stiluri într-un tot unitar definit ca patrimoniu care ne caracterizează ca oraș”, povestește Angela Lupșea.
Aceasta îi invită pe turiști într-o adevărată incursiune, purtați printre rânduri și imagini, să descopere împreună care este istoria principalelor clădiri de patrimoniu ale orașului Oradea.
„Palatele și clădirile emblematice au fiecare o poveste care trebuie cunoscută. Dincolo de aspectul exterior, perfect integrat, încă din secolul trecut, în curentele culturale și arhitecturale europene, merită să descoperim motivația proprietarilor care au comandat construcția lor. Pășiți printre palatele orădene având povestea lor, pentru că doar așa veți experimenta întru totul Oradea”, sună invitația directorului executiv Oradea Heritage.
Palatele Pieței Uunirii
Unele dintre cele mai reprezentative palate ale orașului Oradea se găsesc și azi în piața publică, Piața Unirii.
Piaţa prezintă, prin clădirile ce o marchează, mai multe stiluri arhitecturale care îmbină funcţiuni culturale, administrative şi ecumenice, într-o convieţuire multietnică inedită. Palatul Vulturul Negru, un simbol al orașului timp de mai bine de 100 de ani, a fost centrul cultural al începutului secolului al XX-lea, fiind emblema arhitectonică a unei epoci înfloritoare. Este cel mai important monument istoric pentru arhitectura secession orădeană.
„Clădirea Primăriei Muncipiului Oradea a fost construită în stil eclectic, între anii 1901-1904, după proiectul arhitectului Kálmán Rimanóczy jr. Trebuie să remarcăm faptul că edificiul ce adăposteşte administraţia locală este una din puţinele clădiri ale urbei care şi-a păstrat destinaţia iniţială”, precizează Angela Lupșea.
Palatul Episcopiei Greco-Catolice a fost ridicat între anii 1903-1905 de către arhitectul Rimanóczy Kálmán jr. Soluţiile arhitecturale şi decorative pentru care a optat arhitectul sunt din repertoriul stilului eclectic, foarte spectaculos în sine, astfel încât în anul 1905 clădirea oferea orădenilor o adevărată demonstraţie a artei de a combina cu rafinament diferite stiluri istorice, de la neoromanic la neo-bizantin, cu accente ale Artei 1900.
Palatul Vulturul Negru
Palatul Vulturul Negru este cea mai spectaculoasă realizare arhitecturală din Oradea şi din Transilvania în stilul constructiv secession.
Povestea Palatului Vulturul Negru se leagă de noua viziune de dezvoltare urbanistică a orașului, având în vedere reorganizarea Pieței Mici (Piața St. Ladislau), azi Piața Unirii. Pe amplasamentul clădirii actuale, situată la intersecția străzii Independenței cu Piața, exista, la 1714, un local cu parter, numit Hanul Vulturul sau Berăria Orașului.
Hanul vechi găzduia majoritatea evenimentelor publice importante din oraș: baluri, întruniri, spectacole de teatru sau evenimente politice. La început a fost o clădire mică cu trei încăperi în care a funcționat și primăria orașului până în anul 1861. În anul 1807 a fost reconstruit, extins și supraetajat, iar după o altă modificare, din anul 1835, a devenit un hotel important din oraș.
Clădirea era situată pe două fronturi stradale, cu parter înalt și patru etaje, formată din două corpuri între care se găsește un pasaj vitrat. Fațada principal dinspre Piața Unirii este asimetrică, fiind formată din două corpuri mari, inegale, ce relevă cel mai bine stilul secession. Pasajul de sticlă a fost inspirat după celebra galerie Vittorio Emanuele din Milano, și face legătura cu trei străzi. Vitraliul din centru pasajului, cu un vultur în zbor deasupra unor dealuri verzi, a fost realizat după finalizarea construcției (1909) în atelierul sticlarului Neumann Kálmán, ca emblemă a ansamblului arhitectural.
S-a acordat o mare atenţie tuturor detaliilor şi simbolurilor utilizate. Stilul floral curbiliniu, specific secesiunii berlineze, face, totuşi, concesii viziunii eclectice, cu nostalgii neo-barochizante, foarte apreciate în epocă. Ornamentele sunt dispuse pe toate elementele interioare (plafoane, bolţi, ferestre, uşi, lambriuri, balustrade, pereţi, coloane, vitralii).
Casa Darvas – La Roche, bijuteria Art Nouveau din inima Oradiei
Casa Darvas-La Roche a fost construită între anii 1909 și 1912, în perioada de ascensiune a burgheziei mici și mijlocii (comercianți, industriași, bancheri, înalți funcționari) care forma o pătură socială dinamică, înstărită și educată.
Imre Darvas, unul dintre întreprinzătorii de succes ai momentului la Oradea, a cumpărat de la avocatul dr. Ignác Ehrlich, în anul 1908, pe numele lui și al soției, un imobil situat pe strada Iosif Vulcan (Rimanóczy utca) la numărul 11. Pe locul imobilului a construit o vilă în stilul Art Nouveau, de tip locuință familială.
Darvas Imre era un om care trecuse prin orașele mari ale Europei, cunoscut colecționar de artă, și a angajat arhitecți cu reputație europeană pentru proiectarea casei familiale, anume pe arhitecții József Vágó și László Vágó.
„Începând cu anul 1913, Casa Darvas a fost scoasă la vânzare de mai multe ori. Noii proprietari au fost: Casa de Economii din Oradea, 1914; Iuliana Deutsch, 1917; Antal Klór, 1918; Adolf Goldfinger și soția, Blanca Engel, 1922; Dezső Sor, 1928, coproprietar Tibor Simon, 1930 și György Simon, 1941; ultimul proprietar a fost jurnalista Judit Simon. Din 2010 vila a fost clasată monument istoric. Vila este unică prin frumuseţea şi modernitatea sa și se poate menționa alături de cele mai originale creaţii arhitecturale europene de la începutul secolului XX. Ea oferă un spectacol arhitectural de excepție, păstrată în bună parte în viziunea în care a fost construită acum o sută de ani”, ne-a informat Angela Lupșea.
Imobilul avea o orientare excelentă, cu vedere spre Sinagoga Neologă Sion și cu deschidere pe două fronturi stradale, în zona centrală a orașului și spre zona de promenadă pe malul Crișului Repede.
Casa a fost construită între anii 1909–1910 și 1912, fațada principală dinspre strada Iosif Vulcan poartă amprenta arhitectului József Vágó (1877–1947), fiind construită de Ferenc Sztarill și finalizată în anul 1910.
Exteriorul este tratat într-o manieră care vădeşte influenţa arhitecturii lui Otto Wagner şi a lui Josef Hoffmann.
Aripa dinspre malul Crișului Repede, în care a funcționat din anul 1912 firma La Roche și Darvas Întreprindere Forestieră Unită, a fost realizată în anul 1912, după planul arhitectului László Vágó (1875–1933), construită de firma lui Lipót Incze.
Elementele decorative arhitecturale prezintă o geometrie de o rară frumusețe și eleganță – limpede, riguroasă, plină de o energie vitală – care conferă personalitate elementelor de mobilier, vitraliilor, feroneriei, stucaturii, tapetului, pardoselii.
O atracție deosebită a casei o reprezintă vitraliile ce decorează atât ferestrele fațadelor, cât și încăperile principale. Motivele sunt inspirate din natură, prezentând în mod special elemente florale combinate cu cele din lumea păsărilor.
Palatul Moscovits Miksa
Palatul a fost ridicat la comanda inginerului Moskovits Miksa. Acesta a cumpărat terenul în anul 1904, pentru suma de 52.000 de coroane şi a locuit în noul imobil. Familia Moskovits deținea la începutul secolului al XX-lea una dintre cele mai importante intreprinderi din Oradea denumită – Fabrica de spirt, drojdie, rom, lichior și chimicale Moskovits Mór și fiul.
Clădirea a fost ridicată între anii 1904-1905. La structura de rezistenţă s-au utilizat pentru prima dată în Oradea plăci cu nervuri din beton armat (de tip Hennebique), structura de rezistenţă fiind proiectată de profesorul universitar ing. Zielinszky Szilárd din Budapesta. Palatul este o nouă mostră de apetit deosebit pentru secessionul de sorginte germană al lui Rimanóczy, secession münchenez, aşa-numitul Lilienstil, în cazul de faţă.
„Palatul beneficiază de o bogată ornamentică vegetalo-simbolistică, de o perfectă alunecare a curbelor şi de o feronerie secession foarte bine lucrată. Predomină elementele vegetale, flori cu tulpinile lungi, curbilinii, pe care le regăsim la toate elementele decorate. La nivelul parterului ornamentele vegetale sunt amplasate sub bovindouri, pe console, în jurul golurilor cu grilaj”, explică directorul Oradea Heritage.
„Pomul Vieții”
Aceasta atrage atenția asupra caracteristicilor vegetalo-simbolice ale Lilienstilului, care sunt aici cel mai bine exprimate în decorațiunea absidei de peste balconul din colț, unde motivul central se compune dintr-un cap de femeie ce iese în altorelief dintr-un hățiș de ramuri, frunze și flori. Motivele laterale sunt alcătuite din câte un copac cu trunchiul noduros lipit de zid, ce începe jos, la nivelul balconului, și-și desface – mai sus de linia nașterii arcului – în spațiu amenințător, ramurile desfrunzite ce par coarne de cerb gata să împungă. Lângă cap de femeie în stânga se distinge un compas cu un echer dedesubt, o roată zimţată. În partea dreaptă se găseşte sceptrul lui Mercur, simbol al comerţului, o mână şi o nicovală.
DAN BIRTA
