Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Meta Estate Trust a intrat pe Piața AeRO

Listarea MET pe segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București (BVB) a fost precedată de o ofertă publică inițială (OPI).
Dezvoltatorul imobiliar a pătruns pe piața bursieră secundară, dar o țintește pe cea principală | Foto: BVB

Compania de tip holding care activează în sectorul imobiliar a debutat pe piața AeRO, operațiune intermediată de brokerii clujeni.

Listarea MET pe segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București (BVB) a fost precedată de o ofertă publică inițială (OPI). Derulată în perioada 20 iulie – 2 august, OPI a atras 14 milioane de lei de la investitori. “Prin listarea MET am finalizat cea mai mare OPI derulată în 2022.

Realizarea ne bucură cu atât mai mult cu cât contextul de piață este unul dificil și marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic și geopolitic. Am observat un interes crescut al investitorilor pentru acțiunile MET.

Aceasta reprezintă încă o confirmare a faptului că modelele de business inovative au capacitatea de a atrage finanțarea prin intermediul pieței de capital. Reprezentativitatea sectorului imobiliar la BVB crește prin această nouă listare, granularitatea fiind unul dintre avantajele majore ale unei astfel de investiții”, a declarat Răzvan Raț, director adjunct al BRK Financial Group Cluj.

Ținta de active: 100 de milioane de euro

„MET este a 11-a companie care se listează pe piața AeRO de la începutul acestui an. Listarea holdingului MET consolidează prezența sectorului imobiliar la bursă”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB. “La puțin peste un an de la înființare, facem încă un pas în dezvoltarea companiei, continuând drumul spre țintele propuse: transferul pe piața principală a BVB și atingerea unui volum de active de 100 de milioane de euro.

Avem un model de business care ne diferențiază de alți emitenți listați și suntem bucuroși că ne îndeplinim misiunea asumată de a democratiza investițiile imobiliare. Am creat premisele ca investitorii să devină parteneri de lungă durată și vom folosi mecanismele pieței de capital pentru a aduce plusvaloare acționarilor. În urma deciziei Adunării Generale a Acționarilor din aprilie, intenționăm să lansăm două emisiuni de obligațiuni în trimestrul IV al acestui an”, a declarat Eugen Voicu, președintele MER.

Investiții noi de 15 milioane de euro

Capitalul social subscris și vărsat al companiei este de 87 milioane de lei, divizat în 75,7 milioane acțiuni ordinare (87,1% din capitalul social total) și 11,2 milioane acțiuni preferențiale, fără drept de vot (12,9%). “Strategia companiei, până la finalul acestui an, este de diversificare prin extinderea prezenței și pe alte segmente de real estate. Estimăm noi investiții în active de peste 15 milioane de euro.

Un alt obiectiv este realizarea unei comunicări foarte bune cu investitorii și menținerea unor standarde de guvernanță corporativă la cel mai înalt nivel. Vom acorda mare atenție lichidității și creșterii capitalizării companiei”, a precizat Oriol Casellas Deig, CEO al MET.

MET, companie fondată de un grup de antreprenori români cu o experiență în piața de capital și cea de real estate, și-a început activitatea în urmă cu un an. Modelul de business presupune investiții în segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotație a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidențial urban mare.

Compania a derulat două plasamente private și o ofertă publică de vânzare de acțiuni. De la înființare, MET a investit 17 milioane de euro în 22 de proiecte imobiliare, realizând până acum exit total din cinci dintre acestea.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
De exemplu, lipsa combaterii din cultura de floarea-soarelui a buruienilor precum  ambrozia, cânepa, știrul sălbatic, spanacul sălbatic, poate duce la pierderi de producție de 20-70%.

Corteva a avut câștiguri în creștere în prima parte a anului

Articolul următor
Expoziția Rivulus Dominarum, organizată de Camera de Comerț și Industrie (CIM) Maramureș, se va desfășura în perioada 23-25 septembrie.

Expoziție de bunuri de larg consum la Sărbătoarea Castanelor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Ne dorim să fim punctul de contact pentru toți cei care vor să facă transformarea digitală – care este un drum lung și dificil, dar și să găsim cele mai bune servicii pentru a facilita acest proces”, a rezumat coordonatorul The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster (TITC).
Citeste mai mult

“Bursa digitală” a Clujului

Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share